Lidl România deschide două magazine, în Timișoara și Ploiești

Liderul pieței locale de retail continuă investițiile în extinderea rețelei de magazine și inaugurează două magazine în orașele Timișoara și Ploiești. Odată cu deschiderea celor două magazine, rețeaua națională Lidl ajunge la 326 de unități comerciale. Lidl România deschide două magazine, în Timișoara și Ploiești

Noul magazin Lidl din Timișoara se află pe Strada Bujorilor, nr. 160, iar cel din Ploiești este situat pe Strada Târgoviștei, nr. 4. Fiecare dintre cele două unități are o suprafață de vânzare de peste 1.300 metri pătrați. De asemenea, unitatea Lidl din Timișoara dispune de 140 de locuri de parcare, în timp ce magazinul Lidl din Ploiești are peste 120 de locuri de parcare. Odată cu deschiderea celor două magazine Lidl, au fost create 50 de noi locuri de muncă.


Citești și: Anul schimbării în topul retailerilor internaționali


Orarul de funcționare al unității din Timișoara este cuprins între 7:30 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 8:00 și 21:00. În Ploiești, magazinul Lidl va funcționa între 7:00 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 07:30 și 21:00.
Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noile magazine Lidl din Timișoara și Ploiești dispun de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare.

Lidl a reușit, în 2021, performanța de a deveni liderul pieței moderne de retail, depășind Kaufland, care își adjudecase această poziție în ultimul deceniu. La zece ani de la intrarea pe piața din România, Lidl a raportat o cifră de afaceri de 12,86 miliarde de lei, în creștere cu 32% față de 2019. Prin comparație, Kaufland a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 12,83 de miliarde de lei, bifând un plus de 7,4% prin comparație cu anul precedent.

Parte a grupului Schwarz, Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial. Retailerul a intrat pe piața din România în urmă cu zece ani prin preluarea discounterului Plus.

Început de an în forță pentru expansiunea Lidl în România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl își consolidează prezența în Constanța și inaugurează un nou magazin
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Constanța, pe data de 20 martie. Noul magazin Lidl din...
Lidl va deschide în Capitală un magazin flagship, cel mai mare din rețeaua locală. Vezi mai multe revistaprogresiv.ro
Lidl deschide un nou magazin în Brașov
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Brașov. Noul magazin este situat pe Strada Poienelor nr....
Lidl deschide un nou magazin în Sânnicolau Mare, județul Timiș
Lidl România continuă expansiunea pe plan local 
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea a două noi magazine, unul în comuna Vladimirescu, județul Arad, și cel de-al doilea...
Topul celor mai empatice branduri din România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl România deschide un nou magazin în Timișoara și ajunge la o rețea națională de 361 de locații
Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Timișoara, județul Timiș, acesta fiind magazinul cu...
Topul celor mai empatice branduri din România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl bifează trei deschideri în luna septembrie
Lidl continuă investițiile în expansiunea pe plan local și inaugurează trei magazine noi pe parcursul lunii septembrie, în București, Sibiu...
Lidl va deschide în Capitală un magazin flagship, cel mai mare din rețeaua locală. Vezi mai multe revistaprogresiv.ro
Lidl dă startul expansiunii în acest an și deschide un magazin în Zalău
Lidl începe 2024 în forță și deschide un magazin, în Zalău, județul Sălaj. Lidl, liderul pieței de retail alimentar după cifra de...