FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Inflația anuală a scăzut sub 6%, dar alimentele continuă să se scumpească

Inflația anuală a scăzut sub 6%, dar alimentele continuă să se scumpească

Pentru prima dată în ultimii trei ani, inflația anuală a intrat în aprilie sub pragul de 6%. Dar, dacă analizăm datele statistice de la începutul acestui an, vedem că prețurile și-au reluat creșterea, în cazul alimentelor fiind vorba de o scumpire de 2,7% înregistrată luna trecută față de luna decembrie din 2023.

Defalcat, cartofii au înregistrat din nou cea mai mare creștere de preț în luna aprilie, fiind vorba de un plus de 12,1% față de decembrie, potrivit Institutului Național de Statistică. Și fructele proaspete au costat mai mult, datele INS indicând o scumpire de 9,32%.

Totodată, laptele de vacă costa în aprilie cu 1,3% peste nivelul din decembrie, dar cu 6,57% sub nivelul înregistrat în luna aprilie a anului trecut, când încă nu era în vigoare nici acordul voluntar dintre procesatori și retaileri privind reducerea prețului, nici ordonanța de urgență privind plafonarea adaosurilor comerciale.

La polul opus, pe lista alimentelor cu preț mai mic rămâne în continuare uleiul, al cărui preț a scăzut cu 2% în aprilie 2024 față de decembrie 2023 și cu 22,6% față de aceeași lună a anului trecut.

În ceea ce privește mărfurile nealimentare, datele INS indică o creștere medie a prețurilor de 1,8%, însă această media a fost influențată de facturile cu valori mai mici pentru gaze (-10,8%) și energie electrică (-2,9%).

De ce nu ar trebui să ne lăsăm păcăliți de scăderea inflației în aprilie

Estimările ING privind rata inflației în luna aprilie era de 6,6%, estimare dată de peste cap de decizia Guvernului de la începutul lunii aprilie de a menține mecanismul de plafonare a prețurilor la energie și gaze pentru încă în primăvara anului 2025.

În ciuda impactului pe care l-a avut această măsură la nivelul lunii aprilie, mărfurile nealimentare costau cu 1,8% mai mult decât în decembrie 2023 și cu 7,1% mai mult față de aprilie 2023.

„Pentru moment, menținem prognoza la 4,8% privind inflația în 2024. Anticipăm riscuri în creștere atât pe plan intern venite din politica fiscală și creșterea puternică a salariilor, cât și pe plan extern generate de un preț mai mare al petrolului”, explică Valentin Tătaru, Economist Șef ING.

„Inflația coboară, dar într-un ritm lent. Astfel, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an”, adaugă Cristian Popa, Membru în Consiliul de Administrație al BNR.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content