Cum vrea Nespresso să reducă emisiile de carbon cu 50% până în 2030

Nespresso reafirmă angajamentul pentru sustenabilitate prin publicarea unui studiu de Analiză a Ciclului de Viață, o cercetare realizată de către Quantis, ce oferă detalii ale impactului asupra mediului prin calcularea amprentei de carbon pe care o are o ceașcă de cafea pe întreg lanțul de business. Lidia Chiraches Nespresso Romania

Studiul evidențiază faptul că 48% din amprenta de carbon provine din aprovizionarea cu cafea verde. Având în vedere acest impact semnificativ, asigurarea unei agriculturi sustenabile este critică. În acest sens, Nespresso, în parteneriat cu Rainforest Aliance, a dezvoltat programul AAA Sustainable Quality Program™, al cărui obiectiv este colaborarea cu peste 150.000 de fermieri pentru o abordare inovatoare și durabilă a aprovizionării cu cafea.

Adițional, studiul Quantis subliniază ca 34% din amprenta de carbon a unei cești de cafea provine de din etapa de utilizare însemnând din procesul de prepararea a cafelei acasă. Pentru a contribui la optimizarea resurselor, sistemul Nespresso utilizează cantități precise de cafea macinată, apă și energie pentru a prepara o ceașcă de cafea.

Nestle Nespresso Original inovatie infografic

Capsulele de aluminiu reprezintă 9 % din amprenta de carbon și mai puțin de 1% este contribuția finală a capsulei la finalul ciclului de viață, care dacă este reciclată, rezultă în aluminiu ce se poate reutiliza la infinit și zaț, care se folosește în compost sau devine biogaz. Pe lângă eforturile susținute la nivel global, în România Nespresso a introdus în premieră, în 2018, propria infrastructură de colectare şi reciclare a capsulelor de cafea utilizate, având capacitatea de a colecta şi recicla în totalitate capsulele de cafea pe care le comercializează.

Toate acestea conduc, la faptul că o ceașcă de cafea lungo preparată cu sistemul Nespresso Original are o amprentă de carbon similară cu populara cafea la filtru și cu 24% mai mică decât o cafea preparată la o mașină de cafea complet automată.

“Sustenabilitatea are un rol esențial în strategia companiei și întotdeauna, ne-am angajat să realizăm lucrurile într-un mod specific. Având grijă de comunități, mediu și circularitate, cu aceeași dăruire și pasiune pe care le regăsești în fiecare ceașcă de cafea Nespresso. Pentru că aleg Nespresso, dar și pentru efortul de a contribui la sustenabilitate, le mulțumim clienților noștri”, a declarat Lidia Chiraches, Marketing Manager, Nestlé Nespresso România.

Toate aceste demersuri au ca obiectiv final ca până în 2030 Nespresso să reducă emisiile de carbon cu 50% și să atingă un Net Zero în 2050. Ca recunoaștere a acestor eforturi, în 2022, Nespresso a obținut certificarea B Corp™, alăturându-se unui grup internațional format din aproximativ 9.000 de companii care îndeplinesc standardele înalte ale B Corp de responsabilitate socială, mediu și transparență.

Grupul Nestlé este prezent în România din 1995, printre brandurile din portofoliul său numărându-se NESCAFÉ, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, JOE, After Eight, Maggi, Purina sau NAN. În România, Nestlé s-a implicat și în inițiative ecologice și de responsabilitate socială. În ultimii 4 ani compania a plantat 110.000 de copaci, care vor contribui la atingerea obiectivului de net zero emisii de carbon până în 2050.

În 2017, Nestlé a luat o serie de măsuri pentru accelerarea progresului în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2030, ca parte a acțiunilor de îmbunătățire a calității vieții și contribuției la un viitor mai bun. Printre acestea se numără consolidarea programului “Nestlé for Healthier Kids”, extinderea inițiativei “Nestlé needs YOUth” și dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu. Nestlé își menține poziția de lider global în industria de alimente și băuturi prin portofoliul de produse sănătoase accesibile consumatorilor.

Maggi lansează o gamă de produse inspirată de bucătăria asiatică
Maggi lansează o gamă de produse inspirată de bucătăria asiatică
Maggi lansează un nou portofoliu de produse inspirate de aromele diverse și tentante ale bucătăriei asiatice, aducând în farfuriile românilor...
Nestlé lansează 40 de noi produse în cinci segmente de piață diferite
Nestlé lansează 40 de noi produse în cinci segmente de piață diferite
Nestlé, cea mai mare companie de alimente și băuturi din lume, lansează 40 de noi produse în cinci segmente de piață diferite, dintre care 20...
Nestlé și-a redus emisiile de carbon cu peste 4 mil. de tone în 2021
Nestlé și-a redus emisiile de carbon cu peste 4 mil. de tone în 2021
Nestlé, unul dintre cei mai importanți jucători din piața de produse alimentare și băuturi din lume, și-a redus în 2021 emisiile de dioxid...
Nespresso anunță un nou Business Executive Officer în România și o nouă strategie de distribuție naţională
Nespresso anunță un nou Business Executive Officer în România și o nouă strategie de distribuție naţională
Nespresso implementează o nouă strategie de distribuție în România, aliniată cu strategia globală a companiei, care presupune colaborarea cu...