Ce discutăm la Sustain Ability - Leading Change, evenimentul Progresiv dedicat sustenabilității, pe 10 aprilie
Abilitatea de a reduce impactul activității asupra mediului și de a păstra în același timp businessul profitabil reprezintă centrul unui management de succes în contextul de piață actual. Iar măsurile privind sustenabilitatea nu ar trebuie privite doar ca niște obligații legale, și implicit ca pe niște cheltuieli, cât mai degrabă ca pe niște investiții în dezvoltare durabilă, investiții în viitor. Pentru că sustenabilitatea nu exclude profitabilitatea unei companii, din contră. Despre aceste aspecte și multe altele vom discuta pe 10 aprilie, la Nord Events Center by Globalworth, la Sustain Ability - Leading Change, evenimentul Progresiv dedicat integral sustenabilității în industria de retail & FMCG.
La Sustain Ability, eveniment aflat deja la cea de-a doua ediție, vom afla ce înseamnă, cât costă, cui se adresează măsurile sustenabile luate deopotrivă de producători și de retaileri, vom afla cum arată o strategie corectă pentru economia circulară și cum pot companiile să facă tranziția spre sustenabilitate.
Vom aduce în atenția publică evoluția Sistemului de Garanție-Returnare și, alături de factorii de decizie implicați în acest sistem, încercăm să răspundem neclarităților din jurul SGR. 23 de milioane de recipiente de plastic, sticlă sau metal au fost recuperate din piață la trei luni de la momentul în care Sistemul Garanție Returnare a intrat în vigoare. Până în acest moment, din cei 80.000 de potențiali operatori economici s-au înscris în SGR peste 70.000 de participanți (producători și comercianți). Iar aproximativ 30.000 de comercianți au semnat contractul cu RetuRO, ceea ce înseamnă că peste o treime dintre ei (37,5%) pot organiza puncte de returnare în Sistemul de Garanție-Returnare. Cum arată estimările SGR pentru acest, care sunt modificările aduse sistemului și cum se întorc în economie ambalajele odată colectate aflăm de la Radu Pascu, Project and Commercial Manager în cadrul RetuRO SGR.
De asemenea, vom discuta despre despre responsabilitate, despre realitatea unui net zero și, nu în ultimul rând, despre cât de importantă este echipa pe drumul spre un viitor mai verde. Ținem cont de faptul că principiile și performanțele de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) trebuie să fie măsurabile și cuantificabile.
Și pentru că auzim tot mai des că se discută despre „net zero”, aflăm și ce înseamnă, concret, acest concept și cum se traduce sustenabilitatea la capăt de linie, în fața consumatorului? Ce înseamnă pentru el? Unde se află consumatorul în tot acest amalgam de informații care au ca numitor comun sustenabilitatea? Care sunt acțiunile sale, cum arată responsabilitatea sa față de mediu, este sustenabilitate un criteriu important în decizia de achiziție? Real sau doar la nivel declarativ? Cum s-a schimbat percepția sa pe parcursul anului trecut, sub impactul inflației? A mai contat componenta sustenabilă în alegerea de la raft sau doar prețul a mai fost important? Vom afla aceste informații pe 10 aprilie, în cadrul Sustain Ability - Leading Change, de la Antonia Stănică, Client Service Director AHA Moments, și mihaela alexandru, Managing Partner ToKnow.
Cine urcă pe scena Sustain Ability și temele de discuție
La nivel de grup, obiectivul Auchan este ca până în 2030 să tindă spre zero risipă alimentară, iar în România retailerul este aproape de acest moment și obiectiv. Cum arată strategia retailerului și planul de investiții alocate sustenabilității vom afla pe 10 aprilie, la Sustain Ability, de la Andrei Iliescu, Manager de Mediu Auchan Retail România. Inginer de profesie, Andrei joacă un rol esențial în coordonarea inițiativelor de sustenabilitate din cadrul companiei. Cu o experiență de mai mult de 10 ani în domeniu, contribuie la tranziții ale modelului de afaceri pentru a deveni mai sustenabil atât din punct de vedere al mediului, cât și din punct de vedere economic.
Piața Artizante, un nou concept de piață care va își propune să transforme modul în care comunitatea locală interacționează și face cumpărături, a fost inaugurată în localitatea Păulești, Prahova, în urma unei investiții de 1,2 milioane de euro, la finalul anului trecut. Andrei Severin, antreprenorul din spatele Piața Artizante, este speaker la Sustain Abiliy - Leading Change și ne va povesti cum poți aduce valoare adăugată la nivel local, oferind spațiu de desfacere producătorilor mici.
Pe scena evenimentului vor urca și Oana Gresoiu – Chief People, Culture and Sustainability Officer Verdino Green Foods, Alexandru Vasiliu - Chief Marketing Officer E-Mobility Rentals, Valer Hancaș – Director Comunicare & Corporate Affairs Kaufland România, Mario Creţu – Corporate Affairs Director Carrefour România și Ciprian Stănescu - Președinte Social Innovation Solutions.
Sustain Ability vine cu insighturi legate de cultura sustenabilității, responsabilitatea socială și importanța sa la nivel de business, despre cum poți genera plusvaloare la nivel local, despre transparență și nevoia de a cuantifica practicile etice și nevoia unui efort colectiv pentru a reduce impactul asupra mediului înconjurător. Pentru a lua parte la eveniment, încă te mai poți înscrie AICI. Sustain Ability - Leading Change este un eveniment susținut de: Lidl România, RetuRO, Auchan, Genesis BioPartner, Kaufland România, Davidoff Caffe, Perla Harghitei, Ambasada Sustenabilității și Ad Production.
Prima ediție Sustain Ability, evenimentul Progresiv dedicat sustenabilității în industria de retail & FMCG, a avut loc în 2023, pe 28 februarie, la Hotel Radisson Blu București. Prima ediție a evenimentului, „Route to Net Zero” a oferit celor aproximativ 200 de participanți insighturi relevante despre ce rol are și cât de importantă este componenta de sustenabilitate în cadrul unei companii și care sunt măsurile și acțiunile necesare pentru a face tranziția către o economie circulară.