Banca Locală de Alimente Sector 6 încheie primul capitol al proiectului pilot „ABC-ul Alimentației Sănătoase”

Într-o societate în care informația circulă rapid, iar accesul real la educație rămâne inegal, Banca Locală de Alimente Sector 6, prima instituție de acest fel înființată de o autoritate publică din România, mai exact Primăria Sectorului 6, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, extinde misiunea sa dincolo de sprijinul alimentar direct.

Prin proiectul pilot „ABC-ul Alimentației Sănătoase”, desfășurat în perioada martie–iunie 2025, echipa Băncii și-a propus să ofere copiilor din comunitățile vulnerabile din Sectorul 6 mai mult decât o masă caldă și anume, o bază solidă de educație pentru un stil de viață sănătos. Beneficiarii programului au fost copii cu vârste între 6 și 11 ani din centrele de zi 153, 168 și 279, copii proveniți din familii vulnerabile, cu acces limitat la resurse materiale și la educație nutrițională de bază.

Educație aplicată, construită pe nevoile reale ale copiilor

Pe parcursul celor trei luni de activitate, peste 50 de elevi au participat activ la 18 ateliere interactive și 3 sesiuni practice de gătit. Sub coordonarea Alinei Trifu, specialist în nutriție, alături de personalul Băncii Locale și cadrele didactice, copiii au învățat despre echilibrul nutrițional într-un mod accesibil și interactiv.
Teme precum grupele alimentare, hidratarea corectă, varietatea în farfurie sau prevenirea risipei alimentare au fost traduse în activități concrete – de la prepararea de salate la borcan și sendvișuri sănătoase, până la înghețată din fructe și iaurt, făcută în casă, sau apă aromatizată cu ingrediente naturale.

Această abordare practică a oferit copiilor nu doar informații utile, ci și ocazia de a-și forma o relație pozitivă cu hrana și obiceiuri sănătoase pe termen lung.

Un model de intervenție educațională sustenabilă

„ABC-ul Alimentației Sănătoase nu este doar o serie de ateliere punctuale, ci un program gândit strategic, menit să contribuie la dezvoltarea unei generații educate nutrițional, responsabile și informate. Prin acest demers, dorim să creăm o punte solidă între educația pentru sănătate și responsabilitatea socială colectivă”, a declarat Alina Trifu, coordonatorul programului.

În contextul în care obiceiurile alimentare se formează încă din perioada copilăriei, iar risipa alimentară atinge cote îngrijorătoare la nivel național și nu numai, astfel de intervenții devin esențiale pentru sănătatea publică și echitatea socială. Proiectul se aliniază direcției strategice a Băncii de a interveni nu doar în plan social și alimentar, ci și educațional, contribuind astfel la un ecosistem comunitar, în acord cu principiile sustenabilității și economiei circulare.

Perspective de extindere și replicare pe o scală mai amplă

Pe baza rezultatelor pozitive obținute, Banca Locală de Alimente Sector 6 își propune extinderea programului în toate școlile din sector și, în paralel, replicarea acestui model la nivel național. Structura modulară și flexibilă permite adaptarea programului în alte comunități, în colaborare cu rețeaua națională a băncilor de alimente, organizații non-guvernamentale și autorități locale.

Banca Locală de Alimente Sector 6 rămâne un model funcțional și transparent de intervenție comunitară, fondat de Primăria Sectorului 6 și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, și un promotor activ al unui ecosistem social sustenabil, care transformă surplusul în resursă și educația în viitor.

Implică-te acum și fii parte din schimbare!

Pentru ca inițiativele să continue, iar Banca Locală de Alimente să poată avea în continuare un impact răsunător asupra comunității și viitorul ei, este nevoie de implicare colectivă.

Transformăm surplusul în sprijin real. Suntem partenerul de încredere al companiilor care aleg să investească în impact. Ne desfășurăm activitatea în baza Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, care ne permite să preluăm și să redirecționăm alimentele în mod sigur, eficient și transparent.

Reprezinți o companie din industria alimentară? Dacă ești producător, distribuitor, retailer sau fermier, poți direcționa către noi:
• produse aflate aproape de termenul de valabilitate
• stocuri în surplus
• sau orice resursă alimentară care poate deveni sprijin pentru comunitate

Activezi într-un alt domeniu de business? Poți susține misiunea noastră prin:
• donații financiare
• sponsorizarea unuia dintre programele noastre educaționale sau sociale

Colaborarea cu Banca Locală de Alimente Sector 6 nu presupune doar un gest de solidaritate, ci aduce și beneficii concrete în conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.
Pentru noi, binele nu este doar o intenție. Reprezintă un sistem care funcționează zi de zi, cu oameni care aleg să se implice. E dovada că schimbarea reală începe cu gesturi simple și crește prin colaborare. Fiecare contribuție se transformă în educație, sprijin și siguranță pentru comunitățile vulnerabile.

Pentru mai multe informații despre programele în derulare sau pentru implicare directă: www.foodbank6.ro

*Articolul susținut de Banca Locală pentru Alimente Sector 6

Boardul de Sustenabilitate
Coca-Cola HBC România investește 200.000 euro într-un program național în zona sustenabilității
Coca-Cola HBC România, prin platforma #DupăNoi, alături de Federația Fundațiile Comunitare din România, lansează Boardul de Sustenabilitate,...
World Vision penny program csr elevi beneficiari. vezi pe revistaprogresiv.ro
PENNY România sprijină sute de elevi să-și continue studiile prin programul „Vreau în clasa a 9-a”
Încă din 2017, PENNY susține elevii din mediul rural să-și continue studiile, prin intermediul programului „Vreau în clasa a 9-a”. În cei...
Început de an în forță pentru expansiunea Lidl în România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Lidl România organizează o nouă colectă de alimente 
Lidl România, în parteneriat cu Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România, organizează cea de-a unsprezecea colectă de alimente, în...
depozit
Banca pentru Alimente București, investiție de circa un mil. euro într-un nou depozit
După aproape nouă ani de activitate, Banca pentru Alimente București, alături de Federația Băncilor pentru Alimente din România - FBAR,...