Auchan, parteneriat cu Henkel și Valvis Holding pentru colectarea uleiului alimentar uzat

Auchan România continuă programul de colectare a uleiului alimentar uzat, inițiativa fiind susținută prin parteneriate cu Henkel și Valvis Holding. Lansat în 2019, proiectul este unul dintre cele mai importante programe de economie circulară din retailul românesc, Auchan ajungând la un total de peste 1,7 milioane de litri colectați și predați pentru reciclare, aproape un sfert din această cantitate fiind adusă de clienți doar în 2025. Auchan reciclare ulei alimentar uzat 1

Pentru a încuraja reciclarea uleiului de gătit și un comportament de consum mai responsabil, Auchan România, alături de partenerii săi, recompensează gestul clienților care predau uleiul alimentar uzat în hipermarketurile și supermarketurile Auchan și ATAC, în funcție de cantitatea colectată. Astfel, de la minimum 3 litri de ulei predat, clienții pot primi la schimb un detergent de vase Pur 450 ml sau o sticlă de apă plată Aqua Carpatica de 2 litri. Uleiul alimentar uzat colectat este predat spre reciclare și transformat ulterior în biocombustibil.

Doar în 2025, Auchan România a colectat peste 400.000 de litri de ulei alimentar uzat, contribuind astfel la salvarea de la contaminare a peste 400 de miliarde de litri de apă.

„Deși impactul uleiului alimentar uzat asupra mediului este major, colectarea lui rămâne încă limitată la nivel național. Experiența noastră arată că schimbarea este posibilă atunci când există infrastructură accesibilă, parteneriate și un mecanism care încurajează implicarea clienților. Le mulțumim partenerilor noștri care s-au alăturat acestui efort colectiv și ne dorim ca astfel de inițiative să se multiplice și să fie susținute prin colaborare între Auchan, partenerii săi și consumatori, pentru ca reciclarea uleiului să devină o practică obișnuită, la scară cât mai mare”, a declarat Corina Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate Auchan România.

„Fiecare litru de ulei colectat înseamnă mai puțină poluare și mai multă grijă față de natură. Ne bucurăm să fim alături de Auchan într-un proiect care dovedește că binele comun începe cu gesturi mici, făcute conștient. Pentru Aqua Carpatica, protejarea purității apei și a mediului este parte din ceea ce ne definește. Înseamnă mai mult decât o promisiune, este o responsabilitate asumată zi de zi”, a declarat Valentina Vesler, Director de Comunicare și PR AquaCarpatica.

„Am observat un interes tot mai crescut al consumatorilor pentru soluții responsabile și pentru inițiative care contribuie concret la protejarea mediului. Prin implicarea brandului Pur în acest proiect, ne dorim să susținem comportamentele sustenabile și să încurajăm gesturile simple, dar cu impact major, precum reciclarea uleiului alimentar uzat. Preocuparea pentru impactul asupra mediului se reflectă tot mai puternic în activitatea noastră și în modul în care dezvoltăm produse și parteneriate, iar colaborarea cu Auchan reprezintă un exemplu concret, care aduce beneficii reale comunităților”, a declarat Sînziana Plămădeală, Brand Manager Pur Henkel România.
De la lansarea proiectului în urmă cu 7 ani, Auchan, alături de partenerii săi, a oferit peste 1,4 milioane de produse drept beneficii clienților, iar numărul persoanelor care reciclează ulei a depășit 1,3 milioane. Topul magazinelor cu cele mai mari cantități colectate anul trecut include Cluj Nord, Militari, Berceni, Galați și Satu Mare.

La 20 de ani de la deschiderea primului hipermarket pe plan local, Auchan România are în portofoliu peste 500 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 9 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 9 supermarketuri, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, peste 70 de magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. În anul financiar 2024, retailerul a înregistrat o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,7 miliarde de euro.

Raport de Sustenabilitate PENNY 2024
88% din cheltuielile PENNY România, direcționate către furnizori locali
PENNY a continuat să dezvolte un sortiment sustenabil care pune accent pe proveniența locală și pe responsabilitate, potrivit raportului de...
C&I în 2026 – următorul pas: stocare, flexibilitate și profit. Detalii pe revistaprogresiv.ro
C&I în 2026 – următorul pas: stocare, flexibilitate și profit
Anul 2026 se conturează ca un punct de cotitură în energia regenerabilă, iar stocarea energiei în baterii devine elementul-cheie al unui sistem...
Sustain Ability, evenimentul Progresiv dedicat sustenabilității, revine cu o nouă ediție pe 26 februarie 2026. citeste mai mult pe revistaprogresiv.ro
Cine vine pe scena Sustain Ability, evenimentul Progresiv dedicat sustenabilității, pe 26 februarie 2026?
Sustain Ability, evenimentul Progresiv dedicat integral sustenabilității, revine cu cea de-a patra ediție sub tema From Insight to Impact. Cum pot...
Cosmin Monda fondator CEO Clean Recycle
Clean Recycle ajunge la peste 1.000 de clienți, cu un volum de business de 10 mil. euro în 2025
Clean Recycle, unul dintre liderii pieței locale de transfer de responsabilitate în domeniul ambalajelor (OIREP), a raportat o creștere de 16% a...