Aplicația de reducere a risipei alimentare Munch se extinde în România, la Iași

Munch, aplicația care ajută la reducerea risipei alimentare, anunță extinderea în Iași, la șase luni de la lansarea oficială pe piața din România. Aplicația pune la dispoziția ieșenilor produse din 46 de locații de la 12 parteneri și se află în continuă creștere. Alexandru Turcanu Country Manager Munch. Extindere Munch aplicatie de reducere risipa alimentara. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro

Clienții din Iași pot achiziționa începând de astăzi produse alimentare de la restaurantele și magazinele lor preferate, la reduceri cuprinse între 50 – 70%. Mecanismul este simplu: utilizatorii rezervă produsele, le plătesc online, apoi le ridică personal de la locația selectată în intervalul orar afișat.

„Intrarea pe piața din Iași este un pas înainte pentru Munch, care a început cu o discuție alături de partenerii noștri de la PETRU și s-a implementat în timp record. Ne uităm la o nouă piață, cu peste 271.000 de locuitori care se pot alătura misiunii noastre de a reduce risipa alimentară, beneficiind în același timp de prețuri reduse considerabil”, a declarat Alexandru Țurcanu, Country Manager Munch România.

În România, conform statisticilor Uniunii Europene, aproximativ 2,55 milioane de tone de alimente sunt aruncate anual. Unul dintre principalii parteneri ai Munch este simigeria PETRU, care are 30 locații înscrise în platformă: 27 în Iași și 3 în București. Clienții din Iași vor putea achiziționa delicioasele produse tip brutărie și patiserie cu reduceri de până la 70%.

„Suntem pe deplin încântați să ne alăturăm inițiativei Munch în efortul de a reduce risipa alimentară și să contribuim activ la această misiune. PETRU sprijină cu entuziasm această cauză și ne bucurăm să fim printre primii parteneri care oferă soluții sustenabile pentru comunitatea din Iași. Așteptăm cu nerăbdare să vedem impactul pozitiv al acestui proiect”, a declarat Bogdan Popescu, CEO Simigeria PETRU.

Printre partenerii Munch din Iași se numără PETRU, Friscot, Auguri, Local și Local by Krud, Bistro la Noi, Acaju, Pasta House, Kung Food, Harmony Cafe, Blue Acqua, La Papa's Casa Grătarului și Fresh Apetit. Lista completă de parteneri poate fi consultată pe site și în aplicație.
Până în prezent, peste 31.500 de oameni au descărcat aplicația Munch în București și au salvat aproape 4 tone de alimente.

Munch a fost fondat în 2020 de Botond Zsoldos, Bence Zwecker, Albert Wettstein și Kirill Perepelica, cu o misiune comună de a combate risipa de alimente prin tehnologie. Viziunea lor a fost să introducă o abordare sustenabilă în industria alimentară, de care să beneficieze atât proprietarii de afaceri, cât și consumatorii. Restaurantele, brutăriile, magazinele alimentare și hotelurile folosesc platforma Munch pentru a-și vinde alimentele de înaltă calitate, nevândute, la prețuri reduse.

În noiembrie 2022, Munch s-a unit cu aplicația cehă Nesnězeno, fondată de Jakub Henni, și împreună acum se laudă cu peste 4000 de parteneri și mai mult de 2 milioane de descărcări de aplicații în patru țări. Până în prezent, Munch a salvat în total peste 2,5 milioane de pachete de alimente în țările în care este prezent. Aceste eforturi au fost recunoscute și premiate: Munch a câștigat prestigiosul premiu „Compania durabilă a anului”, „Premiul pentru prevenirea deșeurilor alimentare” la Expoziția Națională a Agriculturii și Industriei Alimentare din Ungaria și premiul Joy Social Media la categoria inovație.

 Alexandru Țurcanu, numit Country Manager Munch
Alexandru Țurcanu, numit Country Manager Munch
Munch, aplicația care ajută la reducerea risipei alimentare, l-a numit pe Alexandru Țurcanu în funcția de Country Manager, marcând astfel...
Munch a salvat în jur de 380 kg de mâncare în prima lună de la lansare
Munch a salvat în jur de 380 kg de mâncare în prima lună de la lansare
Munch, aplicația care ajută la reducerea risipei alimentare, a salvat în jur de 380 kilograme de mâncare în prima lună de la lansare....
Munch, o nouă aplicație de reducere a risipei alimentare, intră în România
Munch, o nouă aplicație de reducere a risipei alimentare, intră în România
Munch, aplicație care ajută la reducerea risipei alimentare, anunță intrarea pe piața din România, după finalizarea rundei de finanțare Serie...
Julien Munch își încheie mandatul în cadrul Carrefour România
Julien Munch își încheie mandatul în cadrul Carrefour România
După trei ani la conducerea Carrefour România, Julien Munch se întoarce în Franța începând cu luna ianuarie a anului următor. Executivul a...