Agroland Group obține granturi de aproape un milion de euro pentru investiții în energie regenerabilă
Grupul Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, anunță un amplu program de investiţii în energie regenerabilă, ce vizează instalarea a patru centrale fotovoltaice cu o putere totală de 1,62 MW. 
Proiectele, în valoare totală de 1,26 milioane de euro, sunt finanţate prin granturi de aproximativ un milion de euro obţinute prin Fondul pentru Modernizare, restul de 260.000 de euro reprezentând capital privat al companiei.
„Investiţia în energie regenerabilă este o decizie strategică, aliniată politicilor şi tendinţelor în domeniul energetic şi de sustenabilitate la nivel european şi naţional. Prin aceste proiecte, transformăm infrastructura energetică a companiei şi facem un pas important spre independenţă energetică, susţinând totodată obiectivele ambiţioase de sustenabilitate ale companiei, ca toate unităţile de producţie să funcţioneze exclusiv pe bază de energie verde”, a declarat Horia Cardoş, Fondator & CEO Agroland Group.
În cadrul proiectelor vor fi instalate trei centrale fotovoltaice la Agroland Foods Mihăilești, cu o capacitate totală de 1,32 MW, o producție anuală de 1.464 MWh și o reducere de 826 t CO₂/an. Cea de-a patra centrală, cu o capacitate de 300 kW, va fi instalată la Agroland Agribusiness Ișalnița, va produce 374 MWh pe an și va contribui la reducerea a 227 t CO₂/an.
Sistemele vor acoperi aproape integral necesarul energetic al fermelor și al fabricilor de furaje din cadrul Agroland. Odată cu operaționalizarea celor patru centrale fotovoltaice, economiile anuale estimate ale Grupului vor fi de aproximativ 370.000 euro, ceea ce reprezintă o perioadă de aproximativ 3,5 ani pentru recuperarea investiției totale.
Agroland este un grup antreprenorial românesc prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, fondat de Horia Cardoș, care și-a început activitatea în 1997 ca o mică rețea de magazine pentru fermieri. Divizia Agroland Food integrează fermele existente, fabrica de procesare a ouălor, fermele de reproducție și stațiile de incubare, și în viitor linia de abatorizare.








