Vincon finalizează procesul de rebranding și devine Beciul Domnesc

Vincon, unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România anunţă încheierea procesului de rebranding, în urma căruia, de la 1 august 2021, devine Beciul Domnesc. Compania va lua astfel numele brandului care deține poziția de lider de piață pe segmentul upper mainstream. Odată cu schimbarea denumirii, brandul va beneficia şi de o nouă identitate vizuală, alături de repozitionarea mesajului și a retoricii.

“De la începutul călătoriei noastre, ne-am propus să păstrăm tradiția vinurilor românești și să oferim clienților noștri ce e mai bun din rodul pământului și al muncii oamenilor. Am tratat mereu calitatea vinurilor noastre cu toată seriozitatea, fapt confirmat şi de numeroasele medalii primite de-a lungul timpului. Dar ca în orice demers, început cu drag, acum multi ani, a venit acel moment în care ne-am oprit şi ne-am întrebat: “Noi cine suntem?” şi “Cum suntem văzuți?”. Trecând printr-un întreg proces de analiză internă a industriei, a competitorilor și a pieței de consum, ne-am dat seama, că oricât de departe am plecat în căutarea răspunsului, acesta era chiar aici. Istoria, tradiția şi calitatea produselor noastre sunt lucrurile care ne reprezintă, iar lumea ne asociază cu rezultatele însemnate şi cu produsele noastre cele mai emblematice – vinurile din gama Beciul Domnesc”, menţionează Luchi Georgescu, Preşedinte Beciul Domnesc.

În ansamblu, rebrandingul a însemnat atât o rafinare a poziționării - prin însuşirea unei identităţi de actualitate -, cât şi o reîntoarcere la setul de atribute care definesc cel mai bine compania: istorie, tradiție, grijă, pasiune, mândrie, moştenire.

Noua identitate așează Beciul Domnesc simultan în tradiție și contemporan, în timp ce promisiunea producătorului de vinuri rămâne aceeaşi: să ofere consumatorilor produse de calitate care să surprindă cât mai bine personalitatea distinctă și versatilitatea vinului; să fructifice originea însemnată a podgoriilor şi să îi onoreze pe cei care sunt implicați zi de zi în procesul de producție.

Înfiinţată în anul 1949, Vincon Vrancea, în prezent Beciul Domnesc, este unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România. Compania exploatează peste 1.400 de hectare cultivate cu viţă de vie nobilă, amplasate în renumitele podgorii Cotești, Odobești, Panciu și Huși.
Portofoliul Beciul Domnesc cuprinde produse din categoriile vin, vinars, băuturi spirtoase și oţet. Printre brandurile de vin din portofoliul companiei se numără Mirabilis Machina, Sempre Rose, Vinoteca, Comoara Pivniţei, Egregio, Rosé Vérité, Beciul Domnesc, Beciul Domnesc Grand Reserve, Sigillum Moldaviae și altele, iar portofoliul de vinarsuri este format din brandurile Mioriţa și Jad.

  Vincon finalizează procesul de rebranding și devine Beciul Domnesc

Murfatlar advertorial
Murfatlar Vinul, cea mai premiată cramă la „Concours Mondial de Bruxelles 2025
Murfatlar Vinul își reconfirmă poziția de top în industria vitivinicolă romanească, obținând cele mai multe medalii la prestigiosul...
Vinoteca Romaneasca colectie vinuri vechi
Unele dintre cele mai vechi vinuri ale României, salvate în urma unei investiții de 500.000 euro
Cu o investiție de jumătatea de milion de euro pentru mai bine de 450.000 de sticle de vin, povestea Vinoteca Românească reprezintă parcursul...
Silviana Petre-Badea Director General Crama Serve
SERVE, într-o nouă etapă după schimbul de generații
După o lungă experiență de management în real estate, Silviana Petre-Badea a preluat, începând din acest an, conducerea Cramei SERVE de la...
2022, un an de reașezare pentru piața locală de vinuri
2022, un an de reașezare pentru piața locală de vinuri
După doi ani în care retailul a condus creșterea în categoria de vin, marea provocare pentru producători este să mențină trendul ascendent...
Meda și Vincon Vrancea donează 500 de mii de lei pentru echiparea spitalelor
Meda și Vincon Vrancea donează 500 de mii de lei pentru echiparea spitalelor
Două dintre cele mai importante companii din domeniul prelucrării cărnii şi producției de vin din România, Meda Prod și Vincon (Beciul...
[P] Beciul Domnesc – vinul preferat al românilor în segmentul upper mainstream
Beciul Domnesc – vinul preferat al românilor în segmentul upper mainstream
Beciul Domnesc este vinul care poposește pe mesele românilor de peste 15 ani, spunând povestea locului în care s-a născut, a oamenilor care l-au...