Vânzările Danone la nivel global, mai mari cu 3,7% în Q1

Grupul francez Danone, cel mai mare producător de iaurt din lume, a raportat un avans al vânzărilor cu 3,7% în Q1, față de aceeași perioadă din anul trecut, până la 6,24 miliarde de euro. Vânzările Danone la nivel global, mai mari cu 3,7% în Q1

Compania și-a retras estimările făcute pentru acest an, în contextul în care shopperii au cumpărat mai multe lactate și produse vegetale pentru a le consuma acasă.

Consumul în creștere de produse pentru acasă, precum și stocurile masive făcute de cumpărătorii din Europa și America de Nord, pe fondul pandemiei globale, au determinat o cerere în creștere cu 4,6% pentru produsele vegetale, și cu 7,9% pentru produsele de nutriție specializate.

Reprezentanții companiei au detaliat că au fost preferate formate mari la produsele lactate și cele vegetale, în timp ce branduri ca iaurtul Actimel - care poate contribui la întărirea sistemului imunitar – au fost foarte căutate în Europa.

Aceste creșteri au contrabalansat vânzările în scădere cu 6,8% ale diviziei de apă, cauzate de închiderea cafenelelor și restaurantelor. Circa 40% din vânzările diviziei de apă sunt în mod normal susținute de HoReCa.

”Cererea din trimestrul al doilea al acestui an va fi puternic influențată de blocajul economic global. Dincolo de tendințele inițiale de supra-stocare pe care le-am observat în luna martie, suntem în imposibilitatea de a estima cum va afecta pandemia în următoarele luni cererea și oferta”, a afirmat CEO-ul Danone, Emmanuel Faber.

Pentru 2020, Danone estimase o creștere a vânzărilor de 2,4% și un profit operațional de peste 15%. Aceste procente au fost reduse într-o nouă estimare din luna februarie.

Strategia lui Emmanuel Faber a fost de a diversifica portofoliul grupului francez prin dezvoltarea de produse cu probiotice și proteine, dar și produse vegetale, pentru a contrabalansa stagnarea industriei de lactate.

Delia Corniciuc Director de Marketing Danone pentru regiunea Europa Centrala si de Est.jpg
Delia Corniciuc, numită Director de Marketing CEE în cadrul Danone
Danone România anunță numirea Deliei Corniciuc în funcția de Director de Marketing pentru regiunea Europa Centrală și de Est. Cu o...
danone
Danone România își extinde producția la fabrica din București
Danone, unul dintre cei mai mari producători de lactate din România, produce, începând cu această vară, în fabrica de lactate din București,...
Oana Bejan 002
Oana Bejan preia o nouă funcție în cadrul Danone România
Danone România anunță o nouă schimbare în cadrul companiei și, începând cu luna iunie, Oana Bejan devine Country Topline Unit Leader Danone...
 2021, un an de redresare pentru businessul Danone
2021, un an de redresare pentru businessul Danone
După un 2020 afectat de criza sanitară, producătorul francez de lactate Danone se așteaptă ca 2021 să fie un an de redresare, revenirea...