Ursus Breweries își extinde capacitatea logistică la Cluj

Ursus Breweries, unul dintre principalii jucători pe piața locală a berii, a închiriat o hală de 8.000 de metri pătrați în CTPark Cluj II, situat în localitatea Florești, în apropiere de Cluj-Napoca. Acesta este al doilea parteneriat încheiat între CTP și Ursus Breweries, după livrarea unui depozit de 14.000 metri pătrați în CTPark Timișoara II, în noiembrie 2017. Ursus Breweries își extinde capacitatea logistică la Cluj

“Suntem încântați de extinderea parteneriatului cu Ursus Breweries, în zona de vest a țării. CTPark Cluj II va fi unul dintre cele mai moderne parcuri și oferă deja, în spațiile finalizate, facilități la cele mai înalte standarde ale pieței. Județul Cluj este una dintre zonele cele mai dezvoltate ale țării, din punct de vedere economic. Numeroasele cereri pe care le-am primit de la clienți din regiune, ne-au determinat să demarăm construcția celui de-al doilea parc industrial și logistic pe care îl deținem aici, după cel din Apahida”, a declarat Daniel Paraschiv, Business Development Manager pentru Transilvania al CTP Romania.

Ursus deține în Cluj o berărie cu producție proprie, inaugurată la circa un an de la închiderea fabricii pe care producătorul o deținea pe această piață.

Ursus Breweries este liderul pieței locale de bere, cu afaceri de 1,71 miliarde lei în 2017. Din 2017 Ursus Breweries este parte a grupului Asahi, în urma finalizării unei tranzacții de 7,3 miliarde de euro ce a inclus foste branduri și active ale SABMiller din cinci țări din Europa de Est: România, Cehia, Slovacia, Polonia și Ungaria.

Proprietarul Ursus Breweries anunță schimbări în cadrul echipelor de conducere. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Dragoș Constantinescu, noul CEO Asahi Europe&International
În urma deciziei CEO-ului Asahi Europe & International, Paolo Lanzarotti, de a se retrage din activitatea executivă, Asahi Group Holdings (AGH)...
buzau
Ursus Breweries pregătește investiții de 15 mil. euro în fabrica de la Buzău
Ursus Breweries va investi 15 milioane de euro în fabrica de la Buzău, proiect planificat pentru 2025 și care are drept scop creșterea...
Ursus Breweries a inaugurat o nouă linie de îmbuteliere în fabrica din Brașov, parte a unei investiții de 50 mil. de euro
Ursus Breweries a inaugurat o nouă linie de îmbuteliere în fabrica din Brașov, parte a unei investiții de 50 mil. de euro
Ursus Breweries a inaugurat în fabrica din Brașov o nouă linie de îmbuteliere, precum și noi depozite, laboratoare și spații de birouri, care...
Robert Uzună, Ursus Breweries: Orice proiecție de business devine fragilă la intersecția a 3 crize
Robert Uzună, Ursus Breweries: Orice proiecție de business devine fragilă la intersecția a 3 crize
Piața berii din România a cunoscut în primele cinci luni ale anului o contracție de 9% ca urmare a creșterii taxelor, măsură care se...
Ursus Breweries, investiții de peste 50 mil. euro în producție și logistică
Ursus Breweries, investiții de peste 50 mil. euro în producție și logistică
Ursus Breweries, cel mai important jucător din industria locală a berii, a investit în perioada 2018-2020 peste 50 de milioane de euro în...
Ursus Breweries își extinde capacitatea logistică la Cluj
Ursus Breweries își extinde capacitatea logistică la Cluj
Ursus Breweries, unul dintre principalii jucători pe piața locală a berii, a închiriat o hală de 8.000 de metri pătrați în CTPark Cluj II,...