Tranzacții reduse în industria europeană a băuturilor

Valoarea tranzacțiilor din industria europeană a băuturilor, realizate în perioada aprilie – iunie, a fost de 50,4 milioane de dolari, cu 18,8% sub nivelul raportat la finalul anului trecut, potrivit datelor GlobalData. Tranzacții reduse în industria europeană a băuturilor

Au fost anunțate 26 de oferte în cel de-al doilea trimestru față de 32 cât a fost media din trimestrul patru din 2019.

Primele cinci tranzacții au reprezentat 67,6% din valoarea cumulată în trimestrul doi. Mai exact, acestea au însemnat 34,1 milioane de dolari. Între ele se regăsește achiziția Rude Health Foods de către PepsiCo, tranzacție evaluată la 9,11 milioane de dolari.

Dintre toate tipurile de tranzacții, finanțarea riscului a înregistrat cea mai mare activitate în trimestrul doi din acest an, cu o cotă de 65,4% la nivel de regiune, adică 41,36 milioane de dolari.

Pe locul doi au fost fuziunile și achizițiile cu nouă oferte și o pondere de 34,6% din activitatea totală de tranzacționare pentru perioada analizată, echivalentul a 9,11 milioane de dolari.
 

Deloitte: România își consolidează poziția secundă în rândul piețelor M&A din Europa Centrală și de Est. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Deloitte: România își consolidează poziția secundă în rândul piețelor M&A din Europa Centrală și de Est
Piața de fuziuni și achiziții (mergers and acquisitions - M&A) din România a înregistrat în 2024 unul dintre cele mai ridicate niveluri din...
Piața locală de fuziuni și achiziții, perspective de redresare pe termen scurt
Cornelia Bumbăcea, PwC România: În 2025, ne așteptăm să avem din nou măcar un megadeal pe piața locală de M&A
Piața de fuziuni și achiziții din România a înregistrat anul trecut 239 de tranzacții anunțate, cu o valoare totală estimată de 5,9 miliarde...
Piața locală de fuziuni și achiziții, perspective de redresare pe termen scurt
România, tranzacții M&A de 1,7 miliarde de dolari în primele nouă luni ale anului 2024
În primele nouă luni ale anului 2024, piața de fuziuni și achiziții (M&A) din România a înregistrat tranzacții în valoare totală de 1,7...
Piața locală de fuziuni și achiziții, perspective de redresare pe termen scurt
Mai multe tranzacții de peste 40 milioane de euro în prima jumătate a acestui an
Din cele 115 tranzacții anunțate pe piața locală de fuziuni și achiziții în prima jumătate a acestui an, 20 au depășit valoarea de 40...
Piața locală de fuziuni și achiziții, perspective de redresare pe termen scurt
Piața locală de fuziuni și achiziții, perspective de redresare pe termen scurt
Piața de fuziuni și achiziții din România a avut un început de an lent, cu 15 tranzacții cu o valoare de 170 milioane euro, încheiate în...
 Achiziția Profi Rom Food de către Ahold Delhaize, cea mai mare tranzacție a anului 2023
Achiziția Profi Rom Food de către Ahold Delhaize, cea mai mare tranzacție a anului 2023
Piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a înregistrat 241 de tranzacții în 2023, cu o valoare totală estimată de 7,1 miliarde...