Tranzacție de 875 de milioane de dolari între francezii Danone și Lactalis pe piața din America

Lactalis va achiziționa de la Danone brandul american de iaurt organic Stonyfield pentru suma de 875 de milioane de dolari. Potrivit presei internaționale, Danone vinde Stonyfield pentru a putea achiziționa o altă companie din domeniul lactatelor, WhiteWave Foods – aceasta fiind o cerință a autorităților de concurență din Statele Unite ale Americii, care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la cota de piață la care ar putea ajunge Danone pe piața de lactate premium din SUA.Tranzacție de 875 de milioane de dolari între francezii Danone și Lactalis pe piața din America

Valoarea de 875 milioane de dolari pentru achiziționarea Stonyfield este mai mult decât dublă față de cifra de afaceri realizată de companie în 2016, brandul de iaurt organic având vânzări anul trecut de aproximativ 370 de milioane de dolari.

Această mișcare sporește în mod considerabil operațiunile Lactalis din America - aproximativ o cincime din totalul afacerilor grupului - și probabil va deschide calea pentru exportul produselor Stonyfield în afara SUA, scrie presa de peste Ocean.

De cealaltă parte, prin vânzarea acestui segment, și Danone vrea să-și întărească poziția în America. „Această vânzare, care vine în contextul preocupărilor autorităților de concurență, reprezintă un rezultat foarte bun pentru Danone și îi permite să continue demersurile pentru achiziția WhiteWave Foods”, a declarat Emmanuel Faber, CEO Danone.

Potrivit analiștilor financiari de peste Ocean, White Wave Food, care a raportat în 2016 vânzări de 4,2 miliarde de dolari, ar putea dubla cifra de afaceri a companiei Danone în America de Nord.

În ultima perioadă, gigantul Lactalis a fost un jucător foarte activ în ceea ce privește achizițiile de noi branduri, așa cum s-a întâmplat și în România, unde anul trecut a devenit liderul pieței locale prin preluarea Albalact, iar în prezent așteaptă acordul Consiliului Concurenței privind preluarea brandului Covalact. De asemenea, compania franceză s-a arătat interesată în luna mai de preluarea companiei germane Omira.

Grupul Lactalis deține mai multe branduri internaționale, precum President, Parmalat, Galbani, având peste 230 de fabrici în 44 de țări și 75.000 de angajați. Anul trecut, grupul a avut o cifră de afaceri globală de 17,3 miliarde de euro.

 

 

Delia Corniciuc Director de Marketing Danone pentru regiunea Europa Centrala si de Est.jpg
Delia Corniciuc, numită Director de Marketing CEE în cadrul Danone
Danone România anunță numirea Deliei Corniciuc în funcția de Director de Marketing pentru regiunea Europa Centrală și de Est. Cu o...
Adrian Pascu preia funcția de Director General Danone Europa Centrală și de Est
Adrian Pascu preia funcția de Director General Danone Europa Centrală și de Est
Danone România anunță numirea lui Adrian Valentin Pascu în funcția de Director General Danone Europa Centrală și de Est, începând cu data de...
Danone România, afaceri de peste 1 miliard de lei la 25 de ani de producție locală
Danone România, afaceri de peste 1 miliard de lei la 25 de ani de producție locală
Danone România a înregistrat în 2023 o cifră de afaceri de 1,099 miliarde de lei, în creștere cu 17,8% față de 2022 și o rată de...
Tranzacție de 875 de milioane de dolari între francezii Danone și Lactalis pe piața din America
Tranzacție de 875 de milioane de dolari între francezii Danone și Lactalis pe piața din America
Lactalis va achiziționa de la Danone brandul american de iaurt organic Stonyfield pentru suma de 875 de milioane de dolari. Potrivit presei...