Transfer de business: Verdino Green Foods preia două branduri Prefera Foods
După trei ani în care companiile fondate de antreprenorul român Raul Ciurtin au dezvoltat alternative vegetale la produsele din carne sau pește, 2022 aduce o nouă direcție de business, prin transferul unor branduri ale Prefera Foods către Verdino Green Foods. Este vorba despre Unfished și Green Course, care intră astfel în portofoliul Verdino Green Foods cu care Raul Ciurtin țintește vânzări de până la zece milioane de euro, după cum a declarat pentru Progresiv.
“După trei ani în care am dezvoltat alternative vegane la produsele pentru carne în cadrul Verdino, mi-am dat seama că ar trebui să căutăm să facem același tip de produse și în cadrul Prefera Foods. Începând cu anul trecut, am dezvoltat o linie nouă de producție în cadrul acestei companii, cu brandurile Unfished pe partea de pește și Green Course pe partea de mâncare gătită. Această nouă linie de business din Prefera se va transfera către compania Verdino Green Foods în perioada următoare. Prefera Foods trece astfel printr-un proces de restructurare, își va “sparge” businessul în două: produsele tradiționale, adică brandurile de conserve consacrate la nivel de piață, precum Capricii și Delicii, De Azi și produsele plant-based. În perioada următoare ar trebui să finalizăm acest transfer de business dinspre Prefera Foods către Verdino Green Foods”, a declarat Raul Ciurtin, CEO Prefera Foods și fondator Verdino Green Foods.
Integrarea celor două branduri în portofoliul Verdino Green Foods presupune și lansarea unor noi produse vegane, atât pentru categoria de pește, cât și pentru zona de ready meals. Noile produse plant-based din cadrul Verdino Green Foods vor fi lansate în acest an, cele mai multe în Germania, în timp ce în România vor fi lansate doar o parte din ele.
Lansarea limitată are de-a face cu focusul companiei asupra piețelor externe, în special Germania și Marea Britanie, țări unde Verdino Green Foods intenționează să se listeze în mai multe rețele de retail. Planul este ca în următorii ani exporturile să reprezinte 80% din vânzările brandurilor vegane, care anul trecut au fost în jur de 5 milioane de euro, cumulat pe Verdino Green Foods și Prefera Foods, după cum a povestit Raul Ciurtin într-un interviu acordat Progresiv.
Interviul integral, cu evoluția celor două companii fondate de Raul Ciurtin și planurile de dezvoltare ale Verdino Green Foods, va fi publicat în ediția de iulie a revistei Progresiv.