Sustenabilitatea, criteriu de achiziție pentru 60% dintre consumatori
„Viitorul nu poate exista fără sustenabilitate, iar inovația este cheia” este una dintre concluziile celui de-al treilea raport Innovation Report 2022 lansat de Samsung. Ediția din acest an detaliază conceptele de sustenabilitate și ESG (environment social governance), arată cum s-a schimbat paradigma în mediul de business, cât de mult investesc acum companiile în protejarea mediului înconjurător, precum și cum reușesc ele să integreze această misiune în strategiile lor pe termen lung. De asemenea, raportul prezintă și viziunea consumatorilor care iau inițiativă prin modificarea unor obiceiuri de consum sau reîndreptarea atenției către o economie circulară.
„Sustenabilitatea nu mai poate fi doar un capitol din povestea fiecărui brand, ci trebuie încorporată intrinsec în ADN-ul acestuia”, susține Julia Kim, CEO Samsung România & Bulgaria.
Sustenabilitatea și ESG (environmental social governance) sunt două macro-trenduri cruciale în acest moment pentru toate companiile, indiferent de mărimea acestora sau de industria în care activează.
„Iar dacă despre sustenabilitate am auzit mai des, inclusiv în medii non-formale și în viața de zi cu zi, ESG vine cu o complexitate sporită și este o tendință la care mediul de business se grăbește să se alinieze cu fiecare zi care trece”, susțin reprezentanții Samsung.
Progresiv lansează Sustain Ability, primul eveniment dedicat integral sustenabilității în industria de retail & FMCG. Sub tema „Route to Net Zero”, prima ediție Sustain Ability are loc pe 28 februarie 2023, la Radisson Blu București. Dacă sustenabilitatea este o temă de interes pentru tine, înscrie-te AICI și beneficiază de oferta Early Bird.
92% dintre companiile din S&P 500 au publicat un raport de sustenabilitate în 2020 și 72% dintre companiile citate într-un port ABB citează sustenabilitatea ca motiv pentru creșterea cheltuielilor pentru transformarea digitală. Totodată, pentru 60% dintre consumatori sustenabilitatea este importantă atunci când iau o decizie de achiziție.
În plus:
- 48% dintre tinerii Gen Z acordă prioritate acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice;
- 63% din europeni iau în considerare sau cred în rezolvarea provocărilor climatice;
- peste 70% dintre europeni declară că sunt dispuși să accepte un preț cu 5% sau mai mare pentru alimente care provin din surse durabile;
- 86% dintre consumatorii globali încearcă să evite produsele care dăunează biodiversității.
„Trăim o perioadă în care din ce în ce mai mulţi oameni, companii, organizaţii ajung să conștientizeze că responsabilitatea pentru aerul pe care îl respirăm și a planetei în care trăim este a noastră, a tuturor. Unii dintre noi am început să facem, la nivel individual, schimbări semnificative în modul în care călătorim, cumpărăm sau consumăm, conștienţi fiind de impactul pe care comportamentul nostru îl poate avea asupra mediului. La Samsung, am integrat sustenabilitatea în nucleul brandului nostru, astfel încât suntem atenţi pe tot parcursul lanţului de producţie la impactul unui produs asupra mediului și încercăm să reducem consumul de resurse implicate în proces”, declară Tiberiu Dobre, Head of Mobile Experience Samsung România & Bulgaria.