Studiu. Veniturile consumatorilor au scăzut în luna aprilie
„În ciuda relaxării măsurilor de izolare, în viitorul apropiat comportamentele de cumpărare și consumul de bunuri de larg consum vor rămâne modificate”, este una dintre concluziile la care au ajuns specialiștii Nielsen în urma analizei de date făcute în luna aprilie.
Datele arată deja „primele semne de presiune financiară, 39% dintre consumatori declarând că veniturile personale au scăzut sau vor scădea în viitorul apropiat, în timp ce alți 39% declară același lucru pentru unul din membrii gospodăriei”.
Tot studiul Nielsen subliniază și primele modificări vizibile în comportamentul consumatorilor români. Creșterea dimensiunii coșului de cumpărături, preferința pentru ambalajele de mari dimensiuni sau abandonarea mărcilor preferate în favoarea unor produse mai ieftine sunt principalele schimbări, la care se adaugă și faptul că din ce în ce mai mulți români evită plata cu numerar și optează pentru variantele digitale, din dorința de a limita contactul.
„Este nevoie ca retailerii și brandurile să examineze urgent gama de produse pe care o oferă și dinamica de preț în cadrul a două cazuri extreme de cumpărare. La un capăt al spectrului, consumatorii vor reduce cheltuielile din cauza șomajului, disponibilizărilor sau a altor provocări legate de Covid-19, în timp ce la celălalt capăt vor exista consumatori a căror putere de cumpărare va rămâne neschimbată. În consecință, coșurile de cumpărături din FMCG vor trece prin reajustări rapide, cu recalibrări continue în cadrul inevitabilului context de recesiune. De asemenea, consumatorii vor îmbrățișa mai rapid noile tehnologii de cumpărare precum realitatea virtuală sau augmentată, ceea ce va crește nevoia de înțelegere a dinamicii cererii la nivelul tuturor canalelor,” completează Scott McKenzie, Nielsen Global Intelligence Leader.
În cadrul noului raport, Nielsen a identificat trei scenarii care corespund celor trei orizonturi temporale: Revenire, Repornire sau Reinventare. „Analiza din spatele acestui nou model ia în considerare condiții macro-economice globale precum șomajul, planuri de salvare din partea băncilor și rata dobânzilor, împreună cu preferințele de cumpărare ale consumatorilor generate de răspunsul guvernelor la sănătate și managementul bolii, toate aceste aspecte corelându-se astfel cu vânzările prevăzute în FMCG”, subliniază reprezentanții companiei.
Fiecare dintre aceste orizonturi temporale va determina ce, unde și cum vor face consumatorii achiziții de produse esențiale precum alimente și alte bunuri de larg consum, dar mergând progresiv și către produse neesențiale. Analiza Nielsen subliniază că acestea vor depinde de mai mulți factori precum nevoile consumatorului „casnic”, punctele de interacțiune limitate, preferința pentru online versus proximitatea fizică din magazine, orientarea către branduri sau produse locale și schimbarea situației financiare cu impact în portofelul consumatorului.
Primul caz de infectare raportat în România a fost la finalul lunii februarie când consumul bunurilor de larg consum în comerțul modern era cu 30% peste nivelul din perioada similară a luni 2019. După ce a fost anunțată starea de urgență, creșterea a ajuns la 80% și cererea s-a temperat abia în luna aprilie (valori similare cu cele de anul trecut) când se discuta deja despre măsuri de relaxare inclusiv în România.
O analiză suplimentară realizată de echipa Nielsen Global Intelligence a arătat că tehnologia joacă un rol esențial în conturarea unei piețe mai inteligente atunci când vine vorba de viitorul retailului FMCG. În concordanță cu rezultatele studiului „Nielsen Survey on Coronavirus” (Feb 24-29, 2020), majoritatea consumatorilor (93%) sunt dispuși să apeleze la tehnologia mobilă 5G iar 60% din consumatori sunt dispuși să utilizeze inteligența artificială sau realitatea virtuală pentru a accesa produsele. În multe piețe, adoptarea cumpărăturilor online a fost deja accelerată în contextul pandemiei.