Sere agricole controlate cu ajutorul telefonului mobil
Startup-ul românesc MobileControl anunță lansarea unui sistem inteligent dedicat agricultorilor prin care pot controla, printr-un proces automatizat, serelor agricole.
Soluția presupune integrarea de infrastructură hardware și software care conectează sistemele clasice și monitorizează principalii indicatori dintr-o seră. Concret, sistemul monitorizează automat microclimatul serei și transmite informări fermierului, pe telefonul mobil, privind parametrii din seră. Și tot cu ajutorul telefonului poate fi reglată temperatura din seră, iluminarea, umiditatea și ventilația, în funcție de tipul culturii.
„«Solarino» este o extensie firească a activității noastre în domeniul echipamentelor de control la distanță, atât la nivel rezidențial, cât și la nivel industrial. Ideea a pornit la un târg agricol unde am prezentat aplicabilitatea într-o seră a soluțiilor noastre bazate pe Internet of Things, dezvoltate 100% în România. Acolo am înțeles cât de mare este, de fapt, nevoia de soluții automatizate care să simplifice și să eficientizeze activitatea fermierilor în agricultura din România și am decis să transformăm prototipul într-o soluție reală, disponibilă la scară largă”, spune Petrișor Ilie, Co-fondator Mobile Control.
Sistemele sunt autonome și pot funcționa chiar și fără acces la internet câtă vreme nu este necesară modificarea parametrilor serei sau monitorizarea în timp real a microclimatului.
Solarino este unul dintre cele opt proiecte din programul de pre-accelerare Food & Agri Tech Challenge lansat la începutul acestui an de Impact Hub Bucharest și EFSE DF.





