Scandia Food: Cererea va crește, oamenii își vor face provizii în continuare
Scandia Food, cel mai mare producător de conserve, spune că în acest moment fabricile deținute de companie lucrează la capacítatea necesară să deservească numărul crescut de cereri din partea tuturor clienților.
Evoluția acestor cereri este în linie cu trendul actual al categoriei de alimente de bază, de altfel, un impact anticipat de managementul companiei, deoarece conservele sunt produse neperisabile, cu un termen de valabilitate extins și care nu necesită condiții speciale de depozitare, iar în situațiile de criză acestea sunt căutate de către consumatori.
”Pe fondul evoluției acestei situații, considerăm că cererea va continua să crească deoarece oamenii își vor face provizii în continuare, iar acest ritm de cumpărare va fi unul susținut. În această perioadă livrările către clienții din retail se organizează astfel încât să putem onora în cel mai scurt timp posibil comenzile primite din partea tuturor clienților. În acest moment focusul nostru este în egală măsură concentrat pe consumatorii din România cât și pe cei prezenți în Diaspora și în comunitățile afectate de COVID-19”, a declarat Andrei Ursulescu, Director General, Scandia Food.
El precizează că până în acest moment nu au avut loc întreruperi de livrare de la furnizorii mari de materii prime. ”Urmărim cu atenție deosebită situația importurilor de materii prime și ambalaje, și cel puțin în acest moment nu este cazul să ne panicăm deoarece nicio țară nu va opri transporturile de alimente. În măsura în care se va ajunge într-un astfel de caz extrem, cel al închiderii granițelor, planul de rezervă presupune achizițiile de pe plan intern, dar și vânzarea din stocurile actuale”, adaugă Andrei Ursulescu.
Totodată, managementul Scandia Food se așteaptă ca măsurile pe care le va lua statul în contextul apariției de COVID-19 să fie strâns legate de susținerea mediului de afaceri, astfel încât efectele asupra economíei să fie cât mai mici.
Scandia Food a adoptat o serie de măsuri suplimentare în vederea protejării sănătății angajaților, dar și a siguranței alimentare a produselor: curățarea și igienizarea tuturor spațiilor cu materiale recomandate pentru combaterea acestui virus, suspendarea întâlnirilor cu parteneri externi alături de orice forme de vizite în fabrică, deplasări externe și interne. De asemenea, managementul companiei a decis ca în această perioadă, persoanele a căror activitate se poate desfășura și în afara biroului, să lucreze de la domiciliu.
”În ceea ce privește siguranța alimentară, am stabilit un set de reguli adiacente celor existente, menite să ne ajute în prevenirea acestui virus, garantând în același timp că produsele noastre sunt fabricate în cele mai stricte condiții de igienă”, mai spune directorul general al companiei.
Reprezentanții companiei menționează că în această perioadă nu erau planificate lansări noi de produse. În ceea ce privește campaniile promoționale planificate, acestea au fost momentan amânate.
Scandia Food, lider pe piața conservelor din România, și-a extins operațiunile în anul 2018 prin achiziția unei noi fabrici de conserve de pește în Spania, dar și urmărind creșterea organică atât în categoriile pe care le produce, cât și pe cele pe care le comercializează.
Începând cu 2019, Scandia Food a adăugat în portofoliu brandul Sunset - produse de tip caju, fistic, fructe nobile, iar în 2018 s-au adăugat brandurile Grandes Hoteles, Tapas și Pombina, odată cu preluarea companiei spaniole Thenaisie Provote. Astfel, mărcile deținute de Scandia Food sunt Scandia Sibiu, Bucegi, Sadu, Lotka, Năvodul Plin, Kopca, Rotina, Bâlea și Roua.