Reguli noi pentru a proteja fermierii împotriva practicilor comerciale neloiale

Parlamentul European a adoptat noi măsuri pentru a proteja fermierii europeni împotriva practicilor comerciale neloiale. Eurodeputații au decis ca autoritățile naționale să coopereze în privința practicilor comerciale neloiale, cu scopul de a se asigura că fermierii primesc o remunerație corectă pentru munca lor. „Cazurile de practici comerciale neloiale transfrontaliere care afectează fermierii și micii producători de produse agricole vor fi astfel prevenite, investigate și sancționate”, susțin eurodeputații. Fermierii pot accesa credite garantate de stat echivalente a „De cinci ori subvenția”

Noua legislație va permite statelor membre să intervină automat și să oprească practicile comerciale neloiale transfrontaliere din proprie inițiativă, fără a fi necesară o plângere din partea unui producător. Acest nou sistem va replica regimul de protecție pentru indicațiile geografice din piața unică.

Pentru a preveni eludarea legii prin relocarea în afara UE, noile reguli urmăresc, de asemenea, să protejeze producătorii de practicile comerciale neloiale ale retailerilor din afara UE. Cumpărătorii stabiliți în afara UE vor trebui să desemneze „o persoană de contact responsabilă pentru UE” în cazul în care este deschisă o investigație împotriva lor. Această persoană va fi principalul punct de contact pentru autorități și va avea obligația de a facilita investigațiile privind practicile comerciale neloiale.

Schimb de informații transfrontalier

Regulamentul permite autorităților naționale să se informeze reciproc cu privire la practicile comerciale neloiale sau la riscul apariției acestora, prin intermediul sistemului de informare al pieței interne – un sistem IT existent al UE pentru schimbul de informații între administrațiile publice din diferite state membre. Acest schimb este menit să aibă un efect de descurajare și să asigure reacții rapide și coordonate pentru a opri practicile comerciale neloiale.

„Am transformat ceea ce ar fi putut fi un simplu dosar administrativ într-un puternic act de justiție economică și socială. Transmitem astfel un mesaj clar: fermierii nu vor mai fi obligați să se supună cerințelor și comportamentelor neloiale ale marilor cumpărători și retaileri. Europa demonstrează că poate asculta și poate acționa. Suntem alături de cei care au cea mai mare nevoie de sprijin, consolidând protecția micilor producători și asigurându-ne că avem un lanț agroalimentar echitabil, transparent și lipsit de exploatare”, a declarat eurodeputatul Stefano Bonaccini.

Noile reguli trebuie acum să fie aprobate de Consiliu. Acestea se vor aplica la 18 luni după publicarea în Jurnalul Oficial al UE. Directiva privind practicile comerciale neloiale, adoptată în 2019, protejează fermierii împotriva unor practici precum plățile întârziate sau anulările cu preaviz scurt atunci când își vând produsele către marile supermarketuri și companii de procesare alimentară. Totuși, având în vedere că aproximativ 20% din produsele agricole și alimentare consumate în UE provin dintr-un alt stat membru, noul regulament privind cooperarea transfrontalieră între autoritățile responsabile de aplicarea Directivei UTP urmărește să îmbunătățească colaborarea dintre aceste autorități în cazurile de practici comerciale neloiale în care furnizorii și cumpărătorii se află în state membre diferite.

plafonare_adaos_comercial_la_produsele_romanesti
Adaosul comercial pentru alimente de bază, plafonat pentru încă trei luni
Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență propusă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind prelungirea termenelor de aplicare a...
Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Bogdan Chirițoiu, CC: Deși suntem o țară ieftină, inflația diminuează acest avantaj
După două trimestre de stagnare economică înregistrate anul trecut, România a pierdut locul în topul celor mai bune creșteri ale Produsului...
ecommerce & digital plati online digitale
ARMO: Comunicarea CE privind comerțul electronic trebuie urmată de aplicarea fermă, urgentă și uniformă a legislației europene
Asociația Română a Magazinelor Online (ARMO) salută publicarea de către Comisia Europeană a Comunicării privind comerțul electronic sigur și...
Florina Parîng, Director, Taxe indirecte, EY România
Noi reguli de TVA pentru IMM-uri în UE, în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Începând cu 1 ianuarie 2025, la nivel european vor intra în vigoare noi reguli pentru regimul de TVA aplicabil întreprinderilor mici și mijlocii...
Profi investigat de Consiliul Concurenței pentru practici comerciale neloiale
Consiliul Concurenței investighează Profi pentru practici comerciale neloiale
Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile și punctele de lucru ale companiei Profi Rom Food SRL, operatorul magazinelor...
Retailerii, obligați să afișeze la raft, pe lângă marca proprie, cel puțin un brand concurent
Retailerii, obligați să afișeze la raft, pe lângă marca proprie, cel puțin un brand concurent
Interesele producătorilor locali și ale fermierilor din lanțul de aprovizionare agro-alimentar, dar și cele ale consumatorilor vor fi mai bine...