Purcari Wineries, creștere puternică a vânzărilor în T1

Grupul Purcari Wineries a înregistrat în primele trei luni ale acestui an vânzări nete de 42,2 milioane de lei, marcând o creștere de 29% față de perioada similară a anului precedent. Principalele piețe de desfacere care au generat acest rezultat sunt România (+34%), Polonia (+49%), Cehia și Slovacia (+96%), în timp ce vânzarile din Moldova au crescut cu 12%, potrivit datelor comunicate de producător. Purcari Wineries, creștere puternică a vânzărilor în T1

Ca și mix de produse, s-a menținut dinamica foarte bună pe segmentul premium, brandul Purcari înregistrând o creștere anuală de 35%, determinată în principal de performanța din România. Bostavan, brandul poziționat pe segmentul mediu, a avut cel mai rapid avans, cu +41% anual.

Marja brută a crescut la 48%, avansând cu 4 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului precedent, ajutată de o evoluție favorabilă a prețurilor și de scăderea costurilor de personal, rezultând într-o creștere de + 39% a profitului brut. În ceea ce privește profitul înainte de plata dobânzilor și a impozitelor (EBITDA), Purcari Wineries a atins nivelul de 13,9 milioane de lei, în creștere cu 37% față de aceeași perioadă a anului trecut.

”La 28 februarie am finalizat achiziția activelor cramei Vimos în Moldova, inlusiv 263 hectare de viță de vie și o platformă de producere pentru vinificație primară, capabilă să proceseze până la 8.000 de tone de struguri. Această achiziție va aduce beneficii semnificative, oferind acces la struguri albi de calitate în zona Chetrosu (Moldova) și la plantațiile de struguri roșii din zona Moscovei (Moldova), cunoscute ca fiind unele dintre cele mai potrivite pentru cultivarea și prelucrarea strugurilor pe scară largă”, se arată în raportul publicat de companie.

Purcari Wineries a fost fondată în 1827 și operează patru platforme de producție în România și Moldova. Grupul este lider în segmentul de vinuri premium din România, cu o cotă de 30% și cel mai mare exportator de vin din Moldova, livrând în peste 30 de țări. Compania a raportat în 2018 afaceri de 169 de milioane de lei, în creștere cu 19% și un profit net de 46 de milioane de lei, marcând un avans de 58% față de anul precedent, potrivit raportului financiar publicat de companie.

Purcari Wineries portofoliu vinuri
Purcari vrea vânzări de peste 600 de milioane de lei până în 2027
Purcari Wineries, principalul producător de vinuri din Europa Centrala și de Est, vizează dublarea principalilor indicatori operaționali până...
Purcari, venituri în creștere în T1, dar profit în scădere
Purcari, venituri în creștere în T1, dar profit în scădere
Purcari Wineries PCL, principalul producător de vin din Europa Centrală și de Est, a încheiat primul trimestru din acest an cu venituri în...
Purcari Wineries integrează Timbrus Purcari Estate
Purcari Wineries integrează Timbrus Purcari Estate
Purcari Wineries preia integral acțiunile Timbrus Purcari Estate SRL, achiziție care ajută grupul să își extindă poziția în regiunea...
Victor Bostan, Purcari: Așteptăm cu încredere o creștere robustă în viitor
Victor Bostan, Purcari: Așteptăm cu încredere o creștere robustă în viitor
Purcari Wineries, unul din principalii producători de vin din Europa Centrală și de Est, a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 39,...
Purcari Wineries portofoliu vinuri
Purcari, creștere de 37% a veniturilor pe piața din România la nouă luni
Producătorul de vin Purcari Wineries a raportat o creștere de 26% a cifrei de afaceri pentru primele nouă luni ale acestui an față de același...
Veniturile Purcari, creștere de 31% după primele trei luni din acest an
Veniturile Purcari, creștere de 31% după primele trei luni din acest an
În contextul presiunilor inflaționiste globale, Purcare Wineries a înregistrat o performanță financiară puternică după primele trei luni din...