Proiect de 13,8 mil. lei prin care 25 de IMM-uri au dezvoltat produse alimentare noi

În ultimii cinci ani, Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare (IBA) a dezvoltat proiectul „Expertal”, prin intermediul căruia a ajutat 25 de IMM-uri din industria alimentară să dezvolte produse noi sau să le îmbunătățească pe cele existente, prin dezvoltarea de matrici alimentare sau tehnologii noi. Valoarea proiectului depășește 13,8 milioane de lei, iar acesta a fost co-finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, cu scopul de a facilita transferul de cunoștințe și tehnologie de la un institut de cercetare, în cazul de față IBA București, la procesatori din industria alimentară, pentru a ajuta în special IMM-urile să devină mai competitive. Proiect de 13,8 mil. lei prin care 25 de IMM-uri au dezvoltat produse alimentare noi

„Alimentația este esențială pentru menținerea unui status de sănătate normal, iar datorită științei putem monitoriza și îmbunătăți calitatea și valoarea nutritivă a alimentelor pe care le consumăm. Sunt multe afaceri mici, de familie, care realizează alimente precum conserve de legume și fructe, brânzeturi, produse de patiserie sau preparate din carne, care ne-au cerut ajutorul pentru a realiza alimente mai bune și mai sănătoase. Institutul are know-how-ul și resursele necesare pentru a ajuta companiile de procesare a alimentelor și ne dorim să continuăm să lucrăm îndeaproape cu acestea, deoarece îi putem ajuta să devină mai competitivi și, în același timp, să pună pe mesele românilor alimente mai sănătoase,” a declarat  dr. Ing. Nastasia Belc, managerul proiectului Expertal.

Dezvoltarea unui aliment nou, investiție de cel puțin 25.000 de lei

În funcție de provocările privind calitatea alimentelor, cu care se confruntă fiecare companie din proiect, IBA a dezvoltat o soluție personalizată care să țină cont de cerințele companiei și să le rezolve în cel mai eficient mod posibil. Calitatea unui aliment reprezintă un atribut complex și presupune 3 componente: calitate igienică, nutritivă și senzorială pentru care este nevoie de testări analitice de laborator, experimentări în stații pilot și, în unele cazuri, de calitate funcțională pentru care este nevoie de experimentări mai complexe de biodisponibilitate a nutrienților pentru a răspunde unor nevoi personalizate.

Investiția minimă necesară pentru testarea unui produs este de 25.000 de lei, o valoare semnificativă, mai ales pentru un producător mic. Datorită finanțării obținute de la Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, antreprenorii au susținut doar 20% din costul aferent îmbunătățirii produselor lor. În cadrul acestui proiect, companiile care au solicitat sprijin au fost din sud-estul, nord-estul și centrul României.

Astfel, în ultimii 5 ani, IBA a contribuit la îmbunătățirea unor alimente sau a dezvoltat unele noi,  precum: suplimente alimentare, produse de patiserie, produse pe bază de miere și produse apicole, suc de fructe, dulceață sau chiar uleiuri cu valoare nutrițională îmbunătățită. Institutul a ajutat, de asemenea, companiile să își testeze anumite produse alimentare pentru a putea da informații corecte și complete privind valoarea lor nutrițională care este afișată pe etichetele acestor produse.

În plus, IBA oferă și recomandări privind managementul eficient al sub-produselor și deșeurilor rezultate din procesul tehnologic, pentru a ajuta companiile să se alinieze la standardele și recomandările existente în legislația europeană.

Prin proiectul Expertal IBA a ajutat IMM-urile locale să crească nivelul de competitivitate al industriei alimentare românești, prin oferirea de produse alimentare de calitate superioară, obținute prin procese tehnologice eficiente și sănătoase precum și prin cunoștințe bazate pe evidențe științifice. 

Valoarea totală a proiectului este de 13.898.923 de lei și este co-finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Competitivitate, axa 1: cercetare, dezvoltare tehnologică și inovație pentru sprijinirea competitivității economice și a dezvoltării afacerilor. Proiectul a fost dezvoltat de-a lungul a 60 de luni, începând din septembrie 2016. Programul Operațional Competitivitate (POC) susține inițiative care contribuie la gestionarea provocărilor care decurg din sprijinul redus pentru cercetare, dezvoltare și inovare (CDI) și serviciile și infrastructura necesară pentru dezvoltarea tehnologiilor informației și comunicațiilor (TIC). Investind în aceste domenii, POC vizează stimularea competitivității economiei românești.

creditare sustenabila raiffeisen bank
Zdenek Romanek, Raiffeisen Bank România: Tranziția către o societate durabilă necesită un efort concertat și colectiv
„În peisajul actual, caracterizat de instabilitate climatică și socială, dezvoltarea durabilă nu este doar o alegere, ci și o necesitate”,...
piata de munca in primul trimestru,angajati in timpul unei discutii de strategie
Deficitul forței de muncă, în top 3 provocări ale companiilor antreprenoriale
Lipsa specialiștilor se află în top 3 aspecte de care sunt preocupați antreprenorii români, relevă studiul „Talent Insight. Piața Muncii și...
Feliciu Paraschiv, proprietariul lantului de retail independent Paco Supermarkets, despre industria de retail si tendinte. Afla mai multe pe revistaprogresiv.ro.
Feliciu Paraschiv, Paco Supermarkets: Digitalizarea este cu siguranță cheia
Într-o piață în care comerțul modern câștigă tot mai mult teren, Feliciu Paraschiv, proprietarul lanțului de retail independent Paco...
Roxana Manolescu, Caroli: Orientarea spre inovație și calitate, atribute la care companiile trebuie să se alinieze
Roxana Manolescu, Caroli: Orientarea spre inovație și calitate, atribute la care companiile trebuie să se alinieze
Pe o piață cu o dinamică precum cea a retailului și a bunurilor de larg consum orientarea spre inovație, calitatea produselor oferite și...