Producătorul apei Azuga pregătește investiții de un milion de euro pentru acest an

Roua Development, compania care produce brandurile Azuga și Perla Covasnei, și-a majorat anul trecut afacerile cu aproximativ 18% față de 2021 și estimează pentru acest an că va atinge pragul de 55 milioane de lei, a spus pentru Progresiv Violeta Moraru, Președintele Consiliului de Administrație al companiei. Producătorul apei Azuga pregătește investiții de un milion de euro pentru acest an

”Elementele care au susținut evoluția companiei anul trecut au fost creșterea consumului de apă îmbuteliată cu aproximativ 5%, contracte încheiate cu clienți noi, inclusiv pe parte de online. Un exemplu în acest sens este Freshful. A contat și îmbunătățirea calității livrării pentru clienții actuali prin achiziția unei flote proprii de transport”, a declarat Violeta Moraru.

Cea mai importantă provocare cu care compania se confruntă în prezent, dar care a debutat în timpul pandemiei și nu s-a remediat, este creșterea termenului de livrare a pieselor pentru echipamente de la 48 de ore până la trei luni, în special în cazul celor electrice. Acest aspect generează, potrivit Violetei Moraru, pierderi importante din cauza întreruperii producției pentru un termen mai mare de cinci zile, care duce la imposibilitatea livrării în timp a comenzilor, respectiv la lipsa produsului la raft.

Citiți și: Perspective line pentru categoria de apă îmbuteliată în acest an

Pentru acest an Roua Development își propune majorarea cifrei de afaceri, până la 55 milioane de lei, prin creșterea distribuției, atât prin extindere în județele unde compania are o prezență mai redusă, cât și prin listarea în rețelele de retail în care producătorul nu este prezent. ”Anul trecut cea mai mare creștere a avut-o Azuga apă plată în ambalaj de 2 litri, care a bifat un plus de 20%. Intenționăm să lansăm în curând un produs nou în portofoliul nostrum, Azuga Kids la pachet de 6X1 litru, destinat preparării hranei pentru bebelușii până în 18 luni. Am finalizat recent un studiu clinic efectuat în colaborare cu Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alexandrescu-Rusescu, care a concluzionat că apa natural alcalină Azuga este recomandată pentru prepararea hranei sugarilor. Am bugetat pentru acest an investiții în echipamente moderne în valoare de aproximatix un milion de euro”, a completat Violeta Moraru.

Roua Development a preluat fabricile de îmbuteliere a apei din Azuga (județul Prahova) și Catalina (județul Covasna) și operațiunile de producție și distribuție ale brandurilor Azuga și Perla Covasnei. Fabricile sunt deținut de familia Violeta și Valerii Moraru.

fermele moraru
Fermele Moraru: lider în creșterea tradițională a puilor de curte
Experți în natura puilor, Fermele Moraru sunt pe piața din România de 30 de ani și produc carne de pui proaspătă, ouă de găină și...
Mihai Neagu, CEO Perla Harghitei
Cum vrea Perla Harghitei să „atace” podiumul în piață în următorii cinci ani
Cu o strategie bine calculată și realistă, Perla Harghitei a demarat în 2022 un plan de investiții de 40 de milioane de euro, la finalul căruia...
linie de imbuteliere Perla Harghitei
Perla Harghitei finalizează o investiție de 5,4 mil euro din planul de 40 mil. euro
Producătorul de apă îmbuteliată Perla Harghitei a finalizat o investiție de 5,4 milioane de euro într-o nouă staţie de management a apei,...
azuga
Producătorul apei Azuga și-a bugetat o creștere a afacerilor de circa 20% în acest an
Roua Development, compania care produce brandurile Azuga și Perla Covasnei, și-a bugetat pentru acest an o creștere a afacerilor de circa 20%,...
Cum își securizează producătorul Azuga o creștere de minim 20% în acest an
Cum își securizează producătorul Azuga o creștere de minim 20% în acest an
Roua Development, compania care produce brandurile Azuga și Perla Covasnei, estimează că va înregistra anul acesta o creștere de minim 20% a...
Producătorul Azuga Waters are un nou CEO
Producătorul Azuga Waters are un nou CEO
Mihaela Beceanu, un manager cu o experiență de peste 20 de ani în vânzări și achiziții în domenii diverse, a fost numită în poziția de...