Preluarea Betty Ice de către Unilever, sub lupa Concurenței

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Unilever South Central Europe a preluat producătorul sucevean de înghețată Betty Ice. Preluarea Betty Ice de către Unilever, sub lupa Concurenței

„Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege. Autoritatea de Concurență este interesată în obţinerea de observaţii şi puncte de vedere de la companiile terţe, referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa pe piaţă”, se arată în comunicatul Consiliului Concurenței.

La începutul acestui an, producătorul român de înghețată Betty Ice, deținut de omul de afaceri Vasile Armenean, a ajuns la un acord de vânzare către gigantul anglo-olandez Unilever, al doilea mare jucător din industria alimentară și liderul pieței de înghețată din România. Potrivit surselor din piață, Betty Ice, un business de 30 de milioane de euro, a fost preluat integral de Unilever, într-o tranzacție care se ridică la circa 100 de milioane de euro.

Betty Ice deține o fabrică în Suceava și este cel mai important producător român pe piața de înghețată, estimată la 200 de milioane de euro. Potrivit celor mai recente raportări, Betty Ice a încheiat anul 2016 cu afaceri de 30 de milioane de euro, în creștere cu 10% față de 2015, în timp ce profitul s-a situat la o valoare similară – 5,1 mil. euro.

Unilever este liderul pieței locale de înghețată, principalii competitori fiind Nestlé (Nirvana, JOE), Macromex, Top Gel şi Alpin 57 Lux.

 

 

Schimbări în echipa de conducere Betty Ice
Schimbări în echipa de conducere Betty Ice
Unilever anunță numirea în funcție a Iustinei Haler-Monoranu pe poziția de Manager al fabricii Betty Ice din Suceava, începând cu 15...
Unilever a devenit oficial proprietarul Betty Ice, dar cu condiții
Unilever a devenit oficial proprietarul Betty Ice, dar cu condiții
Unilever a finalizat achiziția Betty Ice, Consiliul Concurenței aprobând tranzacția în baza angajamentelor asumate voluntar de către gigantul...
Ce angajamente își ia Unilever pentru a prelua Betty Ice
Ce angajamente își ia Unilever pentru a prelua Betty Ice
Consiliul Concurenței supune dezbaterii publice angajamentele propuse de Unilever South Central Europe SA pentru a elimina îngrijorările de...
 Tranzacție pe piața de înghețată: Unilever preia Betty Ice
Tranzacție pe piața de înghețată: Unilever preia Betty Ice
Producătorul român de înghețată Betty Ice, deținut de omul de afaceri Vasile Armenean, a ajuns la un acord de vânzare către gigantul...