Philip Morris începe producția pentru IQOS în Otopeni cu o investiție de 490 mil. euro

Philip Morris International, unul dintre cei mai importanți producători de țigarete, va transforma unitatea din Otopeni pentru a produce rezerve de tutun destinate dispozitivului IQOS, valorea proiectului ridicându-se la aproape jumătate de miliard de euro, a anunțat Branislav Bibic, CEO-ul Philip Morris România. Philip Morris începe producția pentru IQOS în Otopeni cu o investiție de 490 mil. euro

Finalizarea procesului de conversie va avea loc în 2018, până atunci urmând să fie realizate în paralele atât țigarete convenționale, cât si rezerve de tutun destinate dispozitivului IQOS. Producția va fi destinată atât pieței locale, cât și celor 25 de țări în care este prezent IQOS.

,,Până la final de an estimăm că numărul țărilor în care va fi comercializat IQOS să crească la 35. Cea mai mare cerere pentru acest dispozitiv, în afara Uniunii Europene, vine din zona Japoniei și Coreei”, a precizat Branislav Bibic, cel care conduce operațiunile locale ale Philip Morris din noiembrie 2016.

Potrivit acestuia, investiții similare, dar cu o valoare inferioară celei din România, vor fi realizate la Dresden (Germania) și în Grecia, acolo unde a fost realizată o conversie asemănătoare celei din Otopeni. Prima investiție de acest gen a fost realizată în Italia, la Bologna.

Această investiție va crea și 300 de noi locuri de muncă, procesul de recrutare urmând să înceapă spre finalul acestui an și să fie finalizat în 2018. Astfel, în unitatea de producție din Otopeni vor lucra 970 de angajați.
Philip Morris a lansat IQOS în România în 2015, acesta poziționându-se drept un dispozitiv care reprezintă un hibrid între țigările electronice și cele tradiționale și care este conceput pentru a reduce efectele nocive ale fumatului. Mai mult, dispozitivul poate fi folosit și în spațiile închise. IQOS se diferențiază de oferta actuală prin faptul că în loc să ardă tutunul îl încălzește la 300 de grade, livrând același nivel de nicotină.

La finalul lunii aprilie 2017, reprezentanții companiei vorbeau deja de o cotă de piață de 1%.

“Avem zeci de mii de utilizatori în România, iar 7 din 10 fumători adulți care încearcă IQOS aleg să utilizeze în mod constant această nouă modalitate de a consuma tutunul. Este o rată de conversie în linie cu ce se întâmplă în celelalte piețe unde s-a lasat produsul. În plus, în 2017 am extins comercializarea dincolo de București și de mediul online, în principalele 16 orașe din țară”, declarau anterior reprezentanții producătorului.

Compania a alocat 400 de oameni de știință din centrele de cercetare din Neuchatel (Elveția) și Singapore, opt ani de cercetare și investiții de trei miliarde de dolari pentru acest proiect. Dispozitivul a fost lansat prima dată în 2014 în Japonia, acolo unde producătorul are deja o cotă de piață de 2,4%, după care au urmat Italia, Elveția și România.

Anul trecut afacerile companiei Philip Morris Trading s-au ridicat la 2,3 miliarde de lei, potrivit Ministerului de Finanțe.

Philip Morris investește peste 100 milioane de dolari în fabrica de la Otopeni până în 2023
Philip Morris investește peste 100 milioane de dolari în fabrica de la Otopeni până în 2023
Philip Morris International continuă investițiile pentru transformarea fabricii din Otopeni într-o unitate de producție a consumabilelor pentru...
Philip Morris România are un nou director la conducerea fabricii din Otopeni
Philip Morris România are un nou director la conducerea fabricii din Otopeni
Joao Brigido, executiv cu o experiență de peste două decenii în cadrul Philip Morris, a fost numit Manufacturing Director al fabricii din...
Claudiu Ilian, Philip Morris România: Vânzările de dispozitive IQOS au crescut în acest an cu peste 30% față de 2020
Claudiu Ilian, Philip Morris România: Vânzările de dispozitive IQOS au crescut în acest an cu peste 30% față de 2020
Deși țigările clasice continuă să reprezinte prima alegere a fumătorilor români, produsele fără fum câștigă cotă de piață an de an....
Schimbare la conducerea Philip Morris România
Schimbare la conducerea Philip Morris România
Philip Morris International (PMI) l-a numit pe Daniel Cuevas în funcția de Director General pentru România, începând din 15 ianuarie 2021....