Peste 360 de afaceri romanești finanțate cu 14 milioane de euro prin factory by Raiffeisen Bank

Programul factory by Raiffeisen Bank, lansat în urmă cu cinci ani pentru a sprijini antreprenorii aflați la început de drum sau pe cei care vor să-și transforme planul de business în realitate, a ajuns la peste 360 de idei finanțate, valoarea totală a finanțărilor depășind 14 milioane de euro. Peste 360 de afaceri romanești finanțate cu 14 milioane de euro prin factory by Raiffeisen Bank

Din 2018 și până în prezent, în platforma factory au fost înscrise peste o mie de businessuri. Dintre acestea, peste 600 au fost selectate pentru etapa finală a interviului și mai bine de jumătate au primit finanțare. Suma medie accesată per business a fost de 38.000 euro, bani necesari în principal pentru investiții (60%) și pentru capital de lucru (40%).

Prin intermediul programului factory by Raiffeisen Bank, compania a reușit și continuă să sprijine businessuri din domenii tot mai variate. Astfel, 26% dintre business-urile creditate vin din zona de producție, 19% din HoReCa, 10% din IT&C, 7% din Sănătate, 6% din Educație, 6% din Recreere și 26% alte tipuri de businessuri.

Ca profil, vârsta medie a aplicaților este de 38 de ani, majoritatea provenind din mediul urban. De asemenea, din totalul businessurilor creditate 33% este reprezentat exclusiv de antreprenoriatul feminin.

„factory reprezintă un program emblemă pentru sectorul IMM din Raiffeisen Bank și totodată o  dovadă a angajamentului pe care compania și l-a luat de a fi alături de toți cei care vor să pătrundă în lumea antreprenoriatului. Vom continua să susținem sectorul IMM-urilor, un sector vital, care asigură mare parte din valoarea adăugată din economia locală, indiferent de domeniul de activitate despre care vorbim”, a declarat Raluca Nicolescu, Director IMM Raiffeisen Bank România.

Pe lângă un set complet de instrumente care sa acționeze în puncte vitale ale evoluției companiilor, program a pus la dispoziția noilor antreprenori și o echipă de consultanți implicați activ în buna desfășurare a proiectelor. De la începutul acestui an, factory se concentrează pe ideile de business sau businessurile care au componentă sustenabilă, businessuri care mizează pe refolosire sau pe folosirea unor resurse cu grijă pentru mediul înconjurător.

piata de munca in primul trimestru,angajati in timpul unei discutii de strategie
Deficitul forței de muncă, în top 3 provocări ale companiilor antreprenoriale
Lipsa specialiștilor se află în top 3 aspecte de care sunt preocupați antreprenorii români, relevă studiul „Talent Insight. Piața Muncii și...
Producătorul Cocorico împrumută 15 mil. euro pentru dezvoltare
Producătorul Cocorico împrumută 15 mil. euro pentru dezvoltare
AAylex ONE, producătorul brandului Cocorico, a accesat o facilitate de credit sindicalizată, în valoare de 15 milioane euro, destinată...

Citește și Strategii de adaptare a consumatorilor români la creșterea prețurilor


„Încurajăm toți antreprenorii la început de drum să creadă în ideile lor și să încerce să le transforme în realitate. Sprijinim dezvoltarea de businessuri noi, sustenabile, și cu impact pozitiv în societate, fără a cere garanții și fără a ne uita la istoric”, a explicat Bianca Chișulescu, Program Manager factory by Raiffeisen Bank.

Programul factory by Raiffeisen Bank este deschis pe tot parcursul anului și nu are o perioadă limită de înscriere a proiectelor. Dispune de trei piloni de dezvoltare, prin care să răspundă atât businessurilor aflate în stadiul de idee, cât și celor aflate în proces de scalare:

  • Startup Studio by Factory - modulul de educație antreprenorială adresat celor care aspiră să devină antreprenori, cu o idee de afacere, însă fără un plan de business bine conturat. Aceștia au acces la recomandări și primesc instrumentele de care au nevoie pentru ca ideile lor de afaceri să se transforme cât mai curând în afaceri profitabile.
  • Factory - identifică și încurajează companiile startup orientate spre impact din diverse sectoare, oferind credite de până la 50.000 de euro per proiect pentru lansarea unei idei sau unui serviciu nou în piață.
  • Factory GROW - dedicat companiilor care au depășit faza de startup și au un plan ambițios de creștere. Oferă o strategie personalizată de scalare, mijloace financiare pentru implementarea acesteia (un împrumut de până la 500.000 euro) și îndrumare din partea echipei factory GROW, formată din specialiști Raiffeisen Bank și antreprenori cu experiență în procesul de scalare.

Raiffeisen Bank activează pe piața bancară din România de peste 25 de ani, deservind aproximativ 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are 4.919 de angajați în 291 de unități, 1.124 ATM&MFM și 27.760 POS-uri.

Aquila, parteneriat cu Raiffeisen Bank International pentru susținerea lichidității pe piața de capital
Aquila, parteneriat cu Raiffeisen Bank International pentru susținerea lichidității pe piața de capital
Aquila Part Prod Com (AQ), lider de piață în domeniul serviciilor integrate de distribuție și logistică din România și Republica Moldova va...
Studiu ING Bank: Una din patru companii din România este deținută integral de către femei
Studiu ING Bank: Una din patru companii din România este deținută integral de către femei
În mediul antreprenorial din România, femeile sunt acționare în 47% dintre firmele active cu cifra de afaceri de peste 10.000 de lei, aproape la...
CEC Bank continuă finanțarea antreprenorilor români prin IMM Invest Plus 2023
CEC Bank continuă finanțarea antreprenorilor români prin IMM Invest Plus 2023
CEC Bank continuă finanțarea antreprenorilor români prin programele guvernamentale IMM Invest Plus și în anul 2023, acordând credite...
Cloud Nine Factory, un business construit din esențe tari
Cloud Nine Factory, un business construit din esențe tari
Să fii antreprenor și să faci pionierat pe o piață nișată, cum este cea a extractelor pentru prăjituri, pare din start o misiune aproape...