Peste 10.000 de angajaţi vor folosi cardul Ticket Restaurant din noiembrie

Cardurile Ticket Restaurant, care înlocuiesc bonurile de masă cu același nume, vor putea fi folosite, din luna noiembrie, de peste 10.000 de angajați care lucrează la cele peste 100 de companii care au făcut deja tranziția la cardurile emise de compania Edenred. Peste 10.000 de angajaţi vor folosi cardul Ticket Restaurant din noiembrie

România este a 19-a țară în care grupul Edenred emite tichete de masă electronice, din cele 42 de țări în care acesta activează, printre care se numără Franța, Germania, Belgia, Spania, Slovacia, Austria, Grecia, Turcia.

”Edenred este singurul emitent din România care are deja o experienţă în România de 5 ani în carduri preplătite, iar acest lucru face diferenţa când discutăm de viteza de implementare a soluţiilor noi pe suport electronic şi diversitatea serviciilor adiţionale pe care le oferim.  Pentru companiile mari, cu mulţi salariaţi, cardurile de masă sunt o opţiune de simplificare a acordării beneficiilor extra-salariale, întrucat nu mai sunt nevoite să distribuie fizic tichetele de masă, ci le reîncarcă lunar prin câteva clickuri”, a declarat, într-un comunicat, Vianney du Parc, General Manager al companiei Edenred România.

Cardurile de masă Ticket Restaurant, emise de Edenred, sunt dezvoltate sub sigla MasterCard și funcționează similar cu cardurile bancare, însă, neavand un cont bancar asociat, ele nu impun beneficiarilor costuri de administrare sau comisioane pentru tranzacții. Cardurile utilizează tehnologia Contactless, care permite efectuarea de plăți rapide fără necesitatea introducerii codului PIN pentru plăți sub 100 lei, în cadrul unităților care afișează sigla Contactless. În cazul tranzacțiilor de peste 100 de lei, este necesară introducerea codului PIN.

Cu cardul Ticket Restaurant se poate plăti la Cora, Auchan, Profi, Mega Image, Shop & Go, Penny Market, Penny XXL, Selgros Cash&Carry, Billa, Real, CrisTim, dar şi în zeci de restaurante, pizzerii și fast food-uri, ca de exemplu : McDonald's, KFC, Pizza Hut, Salad Box, Oro Toro, Chopstix, Paul, Luca, Li-Wu, Presto Pizza, Dristor, Zao, Bucate pe roate, City Grill, La Mama, Domino's Pizza, Speed Pizza, Calif, Lunch Box, Trick Shot. Cardurile Ticket Restaurant vor putea fi folosite și pentru plăți online.

În România, peste 35.000 de companii acordă tichete de masă Ticket Restaurant pe suport hârtie, emise de Edenred, celor peste un milion de angajați ai lor.

Edenred: Retailul, în top din punctul de vedere al bugetelor alocate pentru beneficiile extrasalariale
Edenred: Retailul, în top din punctul de vedere al bugetelor alocate pentru beneficiile extrasalariale
Bugetul mediu lunar alocat beneficiilor extrasalariale oferite de companii angajaților a crescut în 2023 cu un procent de 12%, de la 696 de lei la...
eJobs&UP România: 7 din 10 angajatori vor oferi anul acesta beneficii de Crăciun
eJobs&UP România: 7 din 10 angajatori vor oferi anul acesta beneficii de Crăciun
71% dintre companiile participante la cel mai recent sondaj derulat de eJobs & UP România au declarat că și anul acesta vor oferi beneficii de...
Bringo extinde metodele de plată disponibile pentru cumpărături
Bringo extinde metodele de plată disponibile pentru cumpărături
Bringo, platforma specializată în cumpărături online și livrare la domiciliu, introduce posibilitatea de a plăti comenzile plasate în...
Edenred crește valoarea maximă a tichetului de masă
Edenred crește valoarea maximă a tichetului de masă
Valoarea nominală maximă a tichetului de masă pe care angajatorii o pot oferi angajaților crește la 30 lei per angajat, pentru fiecare zi...
Freshful by eMAG și Edenred lansează plata online cu carduri de masă
Freshful by eMAG și Edenred lansează plata online cu carduri de masă
Freshful adaugă o opțiune nouă în sistemul de plată disponibil pe site și în aplicația mobilă: folosirea cardului Ticket Restaurant de la...
Edenred România are un nou Director Comercial
Edenred România are un nou Director Comercial
Edenred România l-a numit recent pe Ovidiu Bîrsă în funcția de Director Comercial. Din acest rol, coordonează divizia comercială, ce reunește...