Operațiunile P&G, neutre din punctul de vedere al emisiilor de carbon în următorii 10 ani
Compania Procter & Gamble anunță un nou angajament prin care operațiunile sale vor deveni neutre din punctul de vedere al emisiei de carbon în următorii zece ani, printr-o serie de intervenții menite să protejeze, să îmbunătățească și să regenereze natura.
Între acestea, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 50% și achiziționarea de energie electrică din surse regenerabile în proporție de 100% până în 2030. Compania anunță că va continua să implementeze noi proiecte eoliene, solare și geotermale pentru a accelera și mai mult tranziția către energia regenerabilă.
De asemenea, P&G va implementa suplimentar un set de soluții climatice naturale care vor echilibra restul de emisii în următorii 10 ani. Pe baza estimărilor actuale, compania va trebui să echilibreze aproximativ 30 de milioane de tone metrice de carbon în perioada 2020 - 2030.
„Schimbările climatice au loc chiar acum și este necesar să acționăm acum. Prin reducerea amprentei de carbon și investind în soluții climatice naturale, vom deveni neutri din punct de vedere al emisiilor de carbon în cadrul operațiunilor noastre pe parcursul deceniului următor și vom ajuta la protejarea ecosistemelor și comunităților vulnerabile din întreaga lume", susține David Taylor, Președinte și Director Executiv P&G.
P&G va colabora cu organizațiile Conservation International și World Wildlife Fund (WWF) pentru identificarea și finanțarea unei serii de proiecte menite să protejeze, să îmbunătățească și să restabilească ecosistemele esențiale. În plus, de mai bine de două decenii compania s-a angajat să valorifice rigurozitatea științifică a evaluării ciclului de viață al produselor sale pentru a înțelege mai bine emisiile din lanțul de aprovizionare și din utilizarea produselor sale de către consumatori care generează până la 85% din emisiile corelate cu ale companiei.
De exemplu, peste 60% din amprenta de carbon a unui detergent pentru rufe rezultă în faza de utilizare a consumatorilor, fiind în cea mai mare parte legată de energia utilizată pentru încălzirea apei. P&G estimează că, începând cu 2015, emisiile evitate de consumatorii care au crescut utilizarea ciclurilor de spălătorie cu energie redusă au fost de aproximativ 15 milioane tone de CO2, ceea ce este echivalent cu eliminarea din trafic a trei milioane de mașini.
„Rolul nostru ca lideri este de a face posibil un stil de viață cu emisii cât mai scăzute posibil, care să fie accesibil și dorit de toată lumea. Este responsabilitatea noastră să investim în soluții care regenerează planeta”, declară Virginie Helias, P&G Chief Sustainability Officer.
Produsele P&G ajung la cinci miliarde de oameni din întreaga lume. Printre cele mai cunoscute branduri la nivel mondial se numără Always, Ambi Pur, Ariel, Fairy, Gillette, head&shoulders, Lenor, Oral-B, Pampers, Pantene, Tide. Comunitatea P&G cuprinde operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume.