Nestlé investește 1,2 miliarde de franci elvețieni în agricultura regenerativă
Gigantul alimentar Nestlé se implică și mai mult în sprijinirea tranziției către un sistem alimentar regenerativ în lanțul de aprovizionare al companiei și își asumă investiții de 1,2 miliarde de franci elvețieni în următorii cinci ani pentru îndeplinirea acestui plan.
Miza acestui plan vizează protejarea și refacerea mediului, îmbunătățirea condițiilor de trai ale fermierilor și prosperitatea comunităților agricole. Pentru promovarea practicilor agricole regenerative, Nestlé va colabora cu partenerii săi din sistemul alimentar, incluși într-o rețea de peste 500.000 de fermieri și 150.000 de furnizori ai companiei. Ca parte a acestui plan, compania va iniția, totodată, noi programe în căutarea celor mai bune soluții pentru a face față provocărilor sociale și economice ale acestei tranziții.
Compania se concentrează pe trei direcții principale, prima dintre ele fiind aplicarea științei și tehnologiei de ultimă generație și oferirea de asistență tehnică fermierilor. Totodată, își asumă să ofere sprijin investițional, Nestlé investind alături de fermieri, facilitând finanțări sau ajutându-i să obțină împrumuturi pentru echipamente specifice. Compania va colabora cu partenerii săi pentru finanțarea de proiecte-pilot pentru a testa și învăța cum să promoveze agricultura regenerativă la nivel optim.
Nu în ultimul rând, Nestlé va plăti un cost suplimentar în cazul a numeroase materii prime produse prin practici agricole regenerative și va crește cantitatea achiziționată. Concret, recompensarea fermierilor nu se va face numai pentru cantitatea și calitatea ingredientelor, ci și pentru beneficiile pe care le oferă mediului prin protecția solului, gestionarea apei și captarea carbonului.
„Știm că agricultura regenerativă joacă un rol esențial în îmbunătățirea sănătății solului, refacerea ciclurilor apei și accelerarea biodiversității pe termen lung. Aceste rezultate formează baza unui proces de producție sustenabil pentru produsele noastre alimentare și contribuie în mod hotărâtor la realizarea obiectivelor climatice ambițioase pe care le avem”, susține Paul Bulcke, Președintele Nestlé.
Anunțul companiei a fost făcut în perioada premergătoare Summit-ului ONU privind sistemele alimentare desfășurat la New York, ca parte a contribuției Nestlé la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) până în anul 2030. De asemenea, acesta vine după raportul recent al Grupului interguvernamental al Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice, ce dezvăluie intensificarea crizei climatice.
Nestlé este semnatar al UN Business Ambition pentru limitarea încălzirii globale la pragul de 1,5° C și a fost una dintre primele companii care și-a împărtășit în decembrie 2020 planul de acțiune pentru combaterea schimbărilor climatice. Compania ia măsuri pentru înjumătățirea emisiilor sale până în 2030 și a ajunge la emisii nete zero până în 2050.
„Prin parteneriatele de lungă durată cu comunitățile agricole din întreaga lume, dorim să sprijinim mai mult practicile agricole care sunt benefice atât pentru mediu, cât și pentru oameni. Pentru a permite o tranziție corectă, este esențial să sprijinim fermierii din întreaga lume care își asumă riscurile și costurile asociate cu procesul trecerii la agricultura regenerativă”, explică Mark Schneider, CEO Nestlé.
Nestlé a publicat cele mai importante practici agricole regenerative pe care compania dorește să le promoveze. Acestea includ, printre altele, îmbunătățirea biodiversității, conservarea solului, regenerarea ciclurilor de apă și un management responsabil al animalelor de fermă. Agricultura este responsabilă pentru aproape două treimi din emisiile totale de gaze cu efect de seră ale Nestlé, producerea produselor lactate și managementul animalelor de fermă fiind responsabile pentru aproximativ jumătate din acestea. De exemplu, în sectorul produselor lactate, Nestlé evaluează practicile cele mai potrivite de cercetare și dezvoltare pentru a reduce emisiile la nivelul fermelor. Compania va începe să lucreze cu 30 de ferme de lapte de referință din 12 țări pentru a testa practici agricole scalabile, prietenoase cu mediul și regenerative, care ajută la atingerea unui nivel zero net în ceea ce privește emisiile de dioxid de carbon. Nestlé lucrează, de asemenea, cu fermierii pentru a selecta și cultiva soiuri de leguminoase nutritive și gustoase care să fie utilizate ca alternative vegetale la lapte.
Pentru a sprijini tinerii pasionați de agricultură, Nestlé va lansa în luna noiembrie o nouă platformă de formare pentru a atrage și instrui următoarea generație de fermieri. Instruirea se va axa pe practicile de agricultură regenerativă și îmbunătățirea rezilienței fermelor la schimbările climatice pentru peste 40.000 de fermieri care participă la unul dintre programele Nestlé de antreprenoriat în agricultură.