Ioana Mucenic lansează Maker Studio, agenţie care va crea campanii pentru GenZ

Ioana Mucenic, fondatoarea Minio, lansează Maker Studio, prima agenție din România ce implică direct tânărul consumator în tot procesul creativ și descentralizează structura clasică de agenție. Maker Studio are un model de business inovator, flexibil, structurat pe roluri (maker, tester, evaluator, curator, consultant). Ioana Mucenic lansează Maker Studio, agenţie care va crea campanii pentru GenZ

Noua agenţie răspunde nevoii de a comunica mai autentic şi mai relevant cu generaţiile tinere – acum GenZ. Astfel, Maker Studio nu foloseşte procesele şi rolurile tradiţionale dintr-o agenţie, nu are deloc art, copy, director de creaţie şi nu foloseşte ierarhii de tip junior-senior.

„Procesele de lucru din agenţii sunt arhaice, aşa că e momentul pentru o schimbare. Ca să fim autentici şi relevanţi pentru GenZ, lucrăm alături de ei campaniile. Şi asta nu înseamnă nici pe departe că avem câţiva colegi mai tineri, ci însemnă că am regândit integral procesul de ideaţie. Lucrăm cu peste o sută de tineri creativi, schimbăm fluxul de lucru pentru a reduce bias-urile şi folosim tehnologie biometrică pentru a evalua impactul emoțional. Totul este făcut cu GenZ, pentru GenZ. Noi spunem că Maker Studio este co-created by GenZ and proofed by data. Este un alt mod de a face advertising, unul mai natural, mai simplu şi mai human-centric”, a declarat Ioana Mucenic, CEO Maker Studio.

Makerii, principala resursă creativă

Principala resursă creativă sunt Makerii, consumatori tineri, cu vârste între 18 şi 26 de ani – în acest moment, agenţia colaborează cu un colectiv de 100 de tineri, trimiţându-le briefuri la care ei răspund cu diferite idei fresh, actuale, majoritar orientate către TikTok. Cei mai mulţi nu lucrează în publicitate, ci sunt doar tineri creativi, care acceptă briefurile care le plac şi care îi reprezintă.

Ideile primite de la ei sunt apoi structurate şi votate de un alt panel de GenZ, pentru a evalua care abordare li se pare cea mai interesantă.

Cu ideile primite şi cu voturile strânse, intră în scenă curatorii, o echipă de persoane cu expertize diferite (social media, influencers, strategie, creaţie, account), care selectează ideea câştigătoare pentru a fi discutată cu unul sau mai mulţi creatori de conţinut.Aceştia din urmă oferă consultanţă cu rolul de a maximiza impactul ideii alese prin felul în care este executată creativ.

Abia după acest input, ideea ajunge la client, deci târziu în proces în comparaţie cu fluxul uzual de lucru în publicitate. Acesta este un aspect important, în felul acesta clientul primeşte o propunere validată şi relevantă pentru audienţa tânără, care a eludat sistemul clasic cu multiple sesiuni de feedback. Pentru a valida final propunerea, Maker Studio apelează la analize biometrice. Creatorul de conţinut ales va realiza un video demo, ce va fi testat de un alt grup de GenZ, pentru a evalua nivelul de atenţie şi nivelul de implicare emoţională. Astfel, putem spune dacă propunerea va fi una de impact sau mai trebuie lucrată.

Maker Studio vine astfel să schimbe felul în care construim campanii de publicitate destinate publicului tânăr. Facem campanii cu GenZ, pentru GenZ, descentralizând structura clasică a unei agenţii de publicitate şi schimbând procesul de lucru dintre client şi agenţie într-un format actual, modern, simplificat.

„Consumatorii tineri privesc cu scepticism publicitatea ‚clasică’ și de multe ori o evită. Pentru a crea conţinut relevant publicului GenZ, nu e suficient să citim rapoarte şi să vedem ce mai e în trending pe TikTok. Maker Studio își propune să ofere o alternativă la structura tradițională de agenție prin co-creare alături de tinerii consumatori. Scopul nostru este să conectăm într-un mod cât mai autentic brandurile cu tinerii pe platformele de content unde ei sunt în egală măsură consumatori și creatori”, spune Bogdan Ivașcu, Business Manager al noii agenţii.

Principalul produs al agenţiei este snackable video content – conţinutul video scurt, ideal pentru TikTok, Instagram Reels sau Youtube Shorts. Conţinutul poate fi creat pentru campanii comerciale, de brand sau pentru campanii de employer branding, un segment în creştere.
De asemenea, Maker Studio oferă şi servicii de:

  • Generare de insighturi alături de comunitatea GenZ, pe care clientul le poate folosi apoi în campanii;
  • Testare de video-uri pentru evaluarea impactului emoţional (eye tracking şi affectiva);
  • Organizare de bootcamps şi workshopuri de generare conţinut;
  • Campanii de conţinut pentru employer branding;
  • Campanii de conţinut pentru branduri.

Agenţia a derulat deja primele două proiecte, pentru branduri internaţionale – Philadelphia şi OREO – şi are în pregătire campanii noi.

Echipa de bază a Maker Studio este formată din Ioana Mucenic (CEO), Bogdan Ivaşcu (Business Manager), Marius Marin (Influencer Marketing Manager) şi Patricia Bălan (Social Manager) – alături de peste 100 de makeri GenZ.
 

Aquila, parteneriat cu Raiffeisen Bank International pentru susținerea lichidității pe piața de capital
Aquila, parteneriat cu Raiffeisen Bank International pentru susținerea lichidității pe piața de capital
Aquila Part Prod Com (AQ), lider de piață în domeniul serviciilor integrate de distribuție și logistică din România și Republica Moldova va...
Tendințe în comunicare și promovare pentru branduri în 2023
Tendințe în comunicare și promovare pentru branduri în 2023
În ultimii ani, ca urmare a contextului socio-economic, evoluției tehnologiei și dezvoltării online-ului, obiceiurile, preferințele și nevoile...
Ce am învățat din zecile de promoții pe care le-am dezvoltat
Ce am învățat din zecile de promoții pe care le-am dezvoltat
După 16 ani de comunicare, am dezvoltat zeci sau poate sute de campanii promoționale, atât locale, cât și regionale, dar și dedicate altor...
Trei promoții de succes din care te poți inspira
Trei promoții de succes din care te poți inspira
Sunt tot mai multe promoții care folosesc exact aceeași comunicare „Înscrie bonul și poți câștiga” și de multe ori focusul cade pe...