Importurile de alimente, condiționate de accesul la sistemul TRACES NT de avizare sanitar-veterinară

Atât sfârșitul anului 2022, cât și începutul lui 2023 au creat probleme transportatorilor și importatorilor de produse alimentare destinate consumului uman provenind din importuri ce nu și-au obținut la timp autorizațiile de acces la sistemul de procesare a vizei sanitar-veterinare TRACES NT. Importurile de alimente, condiționate de accesul la sistemul TRACES NT de avizare sanitar-veterinară

Articol de Cosmin Dincă, Senior Manager, Comerț Internațional EY România

Sistemul TRACES NT (Trade Control and Expert System) este platforma electronică de certificare sanitar-veterinară pentru importurile și exporturile de animale vii și produse alimentare de origine animală/non-animală utilizată la nivel global.

Dacă astfel de produse alimentare de origine non-animală pătrund în România direct dintr-un stat terț UE (de ex. Serbia, Ucraina, Republica Moldova sau Portul Constanța) acestea pot fi ulterior puse în liberă circulație în România numai dacă obțin viza sanitar-veterinară prin sistemul electronic TRACES NT direct la punctul de frontieră. Excepție de la regula utilizării TRACES NT la frontieră fac produsele destinate României care intră în UE prin granița aparținând altui Stat Membru UE (de ex. Bulgaria), unde procedura manuală de obținere a vizei sanitar-veterinare este în continuare aplicată la destinație în România.


Citește și Cătălin Samara, Bringo International: Ne-am propus ca în termen de cinci ani să dublăm businessul


În cazul unui astfel de import, operatorul economic are obligația să notifice în prealabil punctul de intrare de la frontiera României despre data estimată pentru sosirea transportului, precum și natura acestuia. Notificarea se poate realiza numai dacă importatorul responsabil de transport are acces prealabil la sistemul TRACES NT și poate completa și transmite către autoritatea sanitar-veterinară de la frontiera României documentul de intrare necesar. Documentele aferente transportului pot fi încărcate electronic și rămân stocate în baza de date TRACES NT.

Obținerea autorizației de acces la TRACES NT durează, în general, 1-2 zile de la depunerea unei cereri către autoritatea sanitar-veterinară regională din România responsabilă cu aria de jurisdicție în care operatorul economic își are sediul social (de ex. DSVSA București pentru operatorii economici cu sediul social în București). Odată ce rolurile au fost acordate corect în sistem, operatorul economic poate iniția procesul de obținere a vizei sanitar-veterinare la punctul de frontieră.

În concluzie, înainte de planificarea importurilor de produse alimentare destinate consumului uman, operatorii economici importatori trebuie să verifice obligațiile ce le revin privind obținerea vizei sanitar-veterinare, în funcție de logistica aprovizionării. Mai precis, obținerea autorizației de acces la TRACES NT, identificarea regulilor de îndeplinit pentru control, verificarea excepțiilor, completarea documentelor de intrare adecvate și transmiterea lor la punctul de frontieră al României în timp util. Se evită, astfel, întârzierile și costurile nedorite.

Susținerea producției naționale, strategia Penny pentru echilibrarea balanței comerciale a României
Susținerea producției naționale, strategia Penny pentru echilibrarea balanței comerciale a României
Penny și Academia de Studii Economice București anunță rezultatele studiului „Strategii pentru echilibrarea balanței comerciale a României...
Tranzacțiile cu produse accizabile pe teritoriul Uniunii Europene desfășurate complet digital. Care sunt noutățile?
Tranzacțiile cu produse accizabile pe teritoriul Uniunii Europene desfășurate complet digital. Care sunt noutățile?
Au trecut aproape două luni de când Statele Membre, inclusiv România, au început să aplice noile reguli privind tranzacțiile cu produse...
Sistemul TRACES pentru certificare sanitar-veterinară  devine obligatoriu și în România
Sistemul TRACES pentru certificare sanitar-veterinară devine obligatoriu și în România
Siguranța alimentelor introduse pe piața din Uniunea Europeană a fost și rămâne o preocupare continuă a Comisiei Europene și a Statelor...
Soluția simplă și accesibilă pentru E-Transport
Soluția simplă și accesibilă pentru E-Transport
Noul sistem E-Transport este obligatoriu pentru companiile din România care transportă bunuri considerate a fi cu risc fiscal crescut. Sistemul...