FrieslandCampina anunță reduceri de personal în Germania, Olanda și Belgia
FrieslandCampina a anunțat că va accelera implementarea de reducere a costurilor în Germania.
Compania a lansat în urmă cu doi ani o strategie de transformare, însă planurile au suferit modificări ca urmare a pandemiei de COVID-19. Astfel, filiala din Germania va renunța la 195 de angajați. Este un prim semnal de alarmă vizavi de ajustările pe care companiile le vor face în încercarea de a obține în continuare profit. După încheierea crizei sanitare - sau chiar din timpul acesteia - economia va intra, inevitabil, într-o criză financiară generată de scăderea producției industriale.
La jumătatea lunii noiembrie, când FrieslandCampina a reevaluat strategia globală "Our Purpose, Our Plan", CEO-ul Hein Schumacher a menționat că marjele de profit din Olanda, Belgia și Germania rămân sub o anumită presiune, motivând astfel nevoia de a crește productivitatea lanțurilor de aprovizionare din respectivele state.
Mai mult, pentru a putea investi în creșterea performanței companiei în Germania, FrieslandCampina a decis să se concentreze asupra brandurilor puternice, reducând producția în cazul mărcilor mai puțin profitabile.
Pentru a reduce costurile, numărul angajaților din fabricile de lactate din Heilbronn și Cologne va fi redus cu 195. Până la finalul anului viitor, peste 1.000 de angajați din Olanda, Belgia și Germania ar urma să fie concediați. Închiderea fabricii din Rijkevoort, Olanda, din prima parte a acestui an face parte din aceeași strategie, potrivit Foodbev.com.
Printre deciziile luate la jumătatea lunii trecute se mai numără și diversificarea portofoliului secundar și implementarea unei noi strategii de comercializare a produselor pentru copii pe piețele din sudul Chinei și Hong Kong.
"Nu ne este ușor să luăm aceste măsuri, dar în contextul actual este necesar să accelerăm procesul de implementare a strategiei, astfel încât să generăm o creștere sustenabilă pe piață", a declarat Jan Kruise, Managing Director la FrieslandCampina. "Germania este o piață importantă, strategică pentru noi. Anul acesta am obținut o creștere cu 7% a veniturilor grație brandurilor noastre Landliebe, Chocomel, Valess, Tuffi și Holland Master. Este rezultatul unei strategii comerciale pe care am lansat-o în urmă cu doi ani, și a cărei implementare o vom grăbi."



