Francezii de la Solina Group au devenit oficial proprietarii Supremia
Solina Group, unul dintre cei mai mari producători de ingrediente pentru industria alimentară la nivel european, a anunțat că a finalizat achiziția companiei Supremia Grup, deținută de Levente Bara.
Supremia este lider pe piața de ingrediente alimentare (precum aditivi, coloranți etc) și condimente pentru industria alimentară din România, având printre clienți producători mari de mezeluri, conserve sau panificație și patiserie. Compania este activă în Europa de Est și de Vest, precum și în Scandinavia. Producătorul a încheiat anul trecut cu afaceri de 196 de milioane de lei, în creștere cu 13% față de 2015 și un profit de 11 milioane de lei, marcând un plus de 30% față de anul precedent.
Anunțul privind preluarea Supremia de către grupul francez a fost făcut la finalul lunii martie. În urma achiziției, echipa de management Supremia Grup va rămâne în cadrul companiei.
”Am fost impresionați de nivelul profesional al noilor colegi - echipele noastre de integrare Solina și Supremia lucrează deja împreună, iar organizațiile noastre vor fi în curând interconectate complet – am început deja programul de integrare post-fuziune. Odată cu această achiziție, ne îmbunătățim în mod constant abilitățile de consolidare a grupului: relaționăm cu poziții strategice, oameni buni și creăm valoare pentru clienții noștri cu o abordare pe termen lung. Avem sentimentul că putem merge mult mai departe în această strategie și, de asemenea, mai departe de bazele noastre vest-europene”, a declarat Laurent Weber, CEO al grupului Solina.
”Supremia Grup s-a dovedit a fi un jucător de succes în Europa de Est și în afara ei, un jucător creat de o echipă profesionistă și angajată ferm în viziunea companiei de a deveni unul dintre furnizorii de ingrediente alimentare cunoscuți în Europa. Suntem mândri că suntem parte a companiei care va deveni liderul pieței ingredientelor alimentare din Europa”, a completat Ciprian Grădinariu, Romania Country Manager.
Compania Supremia Grup a fost înființată în 2000 de omul de afaceri Levente Bara și, în prezent, exportă ingrediente pentru industria alimentară în peste 30 de țări din lume având un portofoliu de peste 2.000 de clienți. Producătorul deține și rețeaua de magazine specializate Povești cu condimente.
Solina Group este unul dintre jucătorii de top din industria ingredientelor alimentare pe piața din Europa, cu 14 facilităţi de producţie, centre multiple de cercetare şi dezvoltare şi birouri regionale de vânzări. Solina este, de asemenea, un furnizor important pentru măcelării şi în piaţa de servicii alimentare. Cu sediul în Franţa, compania are în jur de 1.200 de angajaţi, prezenţă directă în 17 ţări şi deserveşte clienţi în mai mult de 75 de ţări.





