Fonduri nerambursabile de peste 6,5 mld. euro pentru investiții în agricultură sau industria alimentară
Antreprenorii și companiile prezente în România vor avea la dispoziție, în această toamnă, fonduri nerambursabile ce depășesc 6,5 miliarde de euro, bani ce vor putea fi folosiți pentru investiții în agricutură, în producția sau consumul propriu de energie verde, reciclare, în industria alimentară sau producția de materiale de construcții.
Potrivit unei analize REI, grup de companii specializate în atragerea de finanțări nerambursabile, aflat în topul celor mai mari jucători din domeniu, în a doua parte a acestui an vom beneficia de cea mai bună perioadă pentru investiții cu sprijin nerambursabil, unde nouă programe de finanțare pun la dispoziția antreprenorilor și companiilor prezente în România, de la start-up, la companii mari, fonduri nerambursabile pentru investiții în dezvoltare, în aproape toate domeniile cheie ale economiei.
”România traversează cea mai bună perioadă din istorie în ceea ce privește oportunitățile de dezvoltare și suntem încrezători că tot mai mulți antreprenori și companii vor apela la soluțiile nerambursabile de sprijin puse la dispoziție de autorități, ca alternativă sau complementar accesului la creditul bancar sau finanțarea proiectelor din resurse proprii. Suntem optimiști și vedem deja o comunicare mai clară și o îmbunătățire a proceselor de evaluare a proiectelor depuse, am primit asigurări că aceste evaluări se vor digitaliza, iar în final se va lucra mult mai eficient, ceea ce va face ca accesul la finanțarea nerambursabilă să fie un proces mult simplificat”, a declarat Roxana Mircea, managing partner REI Grup.
Printre cele mai importante programe de finanțare din a doua parte a acestui an se numără: Planul Național Strategic 2023 – 2027 – investiții în agricultură (buget de 1,7 mld. euro pentru 2023), Fondul pentru Modernizare – Programul 1 – Surse regenerabile de energie și stocarea energiei (buget total de 1,57 mld. euro pentru 2023), Programele Regionale (PR) 2021-2027 – finanțare investiții IMM (buget: aprox. 800 mil. euro), Managementul deșeurilor - reciclare – (PNRR) (buget: 286 mil. euro), INVESTALIM – Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare (buget: 150 mil. euro pentru 2023).