Experiența „figitală”, pe radarul consumatorilor din panificație
Restricțiile COVID-19 au făcut ca experiența de cumpărături să treacă la un alt nivel chiar și în cazul unor industrii mai tradiționale, cum este și cea a panificației. Astfel, consumatorii își doresc mai multe informații disponibile în mediul online despre produsele de panificație, însă achiziția finală să fie realizată mai degrabă în magazinul fizic, relevă studiul Taste Tomorrow 2021, comandat și prezentat de Puratos România, parte a grupului belgian Puratos, efectuat la nivel global, în 44 de țări, inclusiv în România.
Potrivit studiului Taste Tomorrow 2021, realizat la comanda Puratos de către Ipsos, consumatorii își doresc mai multe informații disponibile în mediul online despre produsele de panificație, cum ar fi modul în care s-au realizat acele produs, din ce ingrediente, cu ce beneficii nutriționale vin sau care sunt combinațiile de gusturi din acele produse, însă achiziția să fie mai degrabă realizată în magazinul fizic. Este vorba de o combinare a magazinelor fizice cu avantajele online-ului pentru a oferi experiențe de cumpărare la un alt nivel și anume o experiență „figitală”.
Astfel, adoptarea cumpărăturilor online a crescut exponențial; după ani de creștere „lentă și constantă”, cumpărăturile săptămânale de produse alimentare online s-au dublat în doar trei ani, iar 17% dintre consumatori comandă acum online mâncare gătită cel puțin o dată pe săptămână. Cu o creștere accentuată a achizițiilor online de produse de panificație, patiserie și ciocolată, companiile mari și mici trebuie să își adapteze prezența digitală pentru a avea succes. Consumatorii se așteaptă, de asemenea, la o comunicare mai bună atât în magazin, cât și online, pentru a rămâne bine informați și a avea încredere în deciziile lor de cumpărare, mai arată studiul.
Deși pandemia a contribuit la creșterea cumpărăturilor online, magazinele fizice sunt încă o prioritate pentru majoritatea oamenilor. 77% dintre consumatori nu doresc ca magazinele să dispară. Noile tehnologii, precum inteligența artificială și tehnologia smart, vor contribui la furnizarea de recomandări mai bune și mai personalizate consumatorilor, ajutându-i să facă alegeri alimentare mai bune în magazin și online.
Totodată, 63% dintre consumatori caută alimente adaptate stilului de viață individual. Când vine vorba de panificație, aproape două treimi dintre respondenți ar aprecia o pâine adaptată nevoilor lor nutriționale personale, de exemplu. Odată cu creșterea numărului de consumatori care sunt de acord că ingredientul cacao are o valoare nutritivă ridicată și un rol în reducerea anxietății, există o „oportunitate clară de a scrie un nou capitol în rolul pâinii, al patiseriei și al ciocolatei în societate”, potrivit lui Sophie Blum, Chief Marketing Officer al grupului Puratos.
Puratos este un grup internațional care oferă o gamă completă de soluții și ingrediente inovatoare și expertiză în aplicații finite pentru artizani, industriali, retaileri sau food - din domeniul panificație, patiseriei-cofetăriei și ciocolateriei. Sediul central este situat în Bruxelles, Belgia, unde a fost fondată compania în 1919. Puratos are peste 9.000 de angajați, iar produsele și serviciile sale sunt disponibile în peste 100 de țări din întreaga lume.