Enterprise Investors vinde compania croată PAN-PEK

Polish Enterprise Fund VII, un fond de private equity administrat de Enterprise Investors, anunță vânzarea a 100% din acțiunile PAN-PEK, un important producător și distribuitor croat de produse de panificație. Enterprise Investors vinde compania croată PAN-PEK. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro

Compania a fost achiziționată de Inter Europol, cel mai mare jucător de pe piața de panificație din Polonia. Valoarea tranzacției nu a fost dezvăluită.

Fondat în 1992, PAN-PEK a devenit unul din cei mai importanți producători de produse de panificație congelate din regiunea Adriaticii. Compania asigură aprovizionarea marilor lanțuri de retail modern, precum Lidl, Kaufland, Konzum și Spar și operează o rețea proprie de retail cu peste 70 de locații. PAN-PEK are aproape 800 de angajați și în 2024 a generat venituri de peste 50 de milioane euro. Compania deține două unități de producție, în Zagreb și Đakovo, oferind o gamă largă de produse: pâine, produse de patiserie, gustări, sandvișuri și specialități regionale, care se adresează atât consumatorilor finali, cât și sectorului HoReCa.

Enterprise Investors a devenit acționarul majoritar al PAN-PEK în 2018 și a preluat integral compania în 2020. Sub administrarea sa, businessul și-a extins semnificativ capacitatea de producție și a inițiat exporturi către Italia și Statele Unite.

Inter Europol SA este o afacere de familie poloneză, fondată în 1989. Inițial o brutărie locală din Varșovia, compania a devenit liderul pieței de panificație din Polonia cu peste 1.500 de angajați. Produsele sale proaspete și congelate sunt distribuite atât în Uniunea Europeană, precum și în Asia și Orientul Mijlociu. Majoritatea produselor poartă „clean label”/”etichetă curată”, ceea ce înseamnă că sunt realizate exclusiv din ingrediente naturale și cu maia proprie, fără emulgatori sau stabilizatori. Inter Europol continuă o dezvoltare dinamică, urmărind o strategie de creștere prin achiziții. În ultimii ani, compania a preluat producătorii de alimente sănătoase Bezgluten și Primavika, precum și o brutărie, Trimar, consolidându-și poziția în segmentele de produse naturale și de retail.

Enterprise Investors este unul din cei mai mari jucători de private equity din Europa Centrală și de Est. Activă din 1990, firma a strâns zece fonduri, care au investit și angajat 2,4 miliarde euro în 161 de companii și au vândut 141 de companii.

Elena Zoica, Director Comercial Natural
Ingredientele Natural pentru creștere într-o piață marcată de inflație
Într-o piață marcată de inflație și cu un consumator mai atent la cheltuielile de impuls, compania Natural, producătorul prăjiturilor Accasă...
Private label în 2025: De la motor de creștere la strategie de diferențiere. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Private label în 2025: De la motor de creștere la strategie de diferențiere
După câțiva ani în care au fost un veritabil motor de creștere al pieței FMCG, mărcile private încep să frâneze în fața brandurilor...
Carrefour lansează un portofoliu de pâini de specialitate împreună cu parteneri locali. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Carrefour lansează un portofoliu de pâini de specialitate împreună cu parteneri locali
Carrefour România își consolidează portofoliul de panificație și creează un segment dedicat pâinilor de specialitate și produselor de...
Casa del pan magazin specializat brutarie concept de magazin cu paine. paine in brutarie artizanala. vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Casa del Pan, conceptul în care pâinea devine destinație
Construit în jurul unui produs care se găsește pe masa tuturor românilor, conceptul Casa del Pan este un exemplu foarte bun de cum poți crește...
Grupul turc Sunman achiziționează Noriel
Grupul turc Sunman achiziționează Noriel
Polish Enterprise Fund VII, un fond de private equity administrat de Enterprise Investors (EI), a vândut Noriel, cel mai mare retailer de jucării,...
Fostul proprietar Profi preia controlul PAN-PEK Croația
Fostul proprietar Profi preia controlul PAN-PEK Croația
Polish Enterprise Fund VII (PEF VII), un fond de investiții administrat de Enterprise Investors (EI), a semnat un acord pentru achiziția restului...