Elit face bilanțul anului 2019: vânzări duble de mezeluri crud-uscate
În 2019, producătorul Elit și-a crescut capacitățile pentru producția de mezeluri crud-uscate și și-a dublat volumul de vânzări în această categorie, potrivit unui comunicat transmis de companie. Au fost promovate noi produse, cum ar fi cârnații de casă „Plin de carne”, iar pentru sărbătorile de iarnă producătorul a anunțat că pregătește campanii in-store pentru toate gamele de produse. 2019 a însemnat pentru Elit și investiții într-o nouă imagine. Repoziționarea ca brand a venit din dorința companiei de a fi mai aproape de consumatorul final, de așteptările acestuia.
"Prin campania de marcom lansată în 2019 ne propunem să punem Elit pe harta brandurilor românești într-un mod de prezentare actual, dar care își păstrează bunul gust desăvârșit”, susține Voicu Vuscan, Directorul General Elit.
Campania de rebranding lansată de Elit în 2019 a însemnat o investiție importantă și va continua pe viitor și cu alte proiecte în zona de marketing și comunicare. Mai mult, potrivit companiei, pentru a rămâne competitivă în industria în care activează, sunt necesare investiții constante în zonele de producție și logistică. Aici intră inclusiv automatizarea anumitor procese pentru a păstra în parametrii buni costurile de producție.
Elit, parte a Grupului Smithfield România din anul 2018, este una dintre cele mai importante companii de pe piața de mezeluri din România, cu o experiență de peste 16 ani în acest domeniu. În cadrul celor 4 fabrici proprii din București, Alba Iulia, Cugir și Arad, Elit produce toate gamele de mezeluri. Compania activează pe toate canalele de vânzare, dar preponderent în comerțul tradițional, unde deține un portofoliu de 13.000 de clienți activi.
Compania are în prezent 1.800 de angajați (1.500 angajați Elit și 300 angajați Vericom, o firmă mai mică de producție) și o capacitate de producție de mezeluri de 2.500 de tone pe lună.