Economia României, creștere de 0,3% în primele trei luni ale anului
Datele semnal publicate de Institutul Național de Statistică arată că după primele trei luni din acest an Produsul Intern Brut a crescut cu 0,3% comparat cu ultimul trimestru din anul 2019.
Raportat însă la aceeași perioadă a anului trecut, creșterea PIB a fost de 2,7%. Însă, având în vedere momentul de raportare, datele analizate de INS cuprind doar două săptămâni din starea de urgență când marii producători auto au trimis angajații în șomaj tehnic, măsură adoptată și de alte companii mari.

De altfel, în perioada ianuarie – martie 2020 comparativ cu aceeași perioadă a anului 2019, producția industrială a fost mai mică cu 5,9% ca serie brută și cu 6,4% ca serie ajustată (în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate).
Când vine vorba despre comenzile noi din industria prelucrătoare (piața internă și externă), în termeni nominali, numai în luna martie, afectată de starea de urgență, acestea au scăzut atât față de luna precedentă cu 3,1%, cât și față de luna corespunzătoare din anul precedent cu 3,6%.





