Danone, creștere de 4,6% a vânzărilor în primul semestru
Danone a înregistrat în primele șase luni ale lui 2015 o creștere a vânzărilor de 4,6%, în termeni comparabili, până la 11,39 miliarde de euro, potrivt raportului financiar publicat de companie. La nivelul Europei, grupul a raportat în primul semestru o creștere a vânzărilor like for like de 2,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Pe de altă parte, volumele au scăzut cu 0,5% (în termeni comparabili).
”Cu o creștere organică de 4,6% a vânzărilor și un avans al marjei operaționale de jumătate de punct în primul semestru, suntem în linie cu planul nostru. În acest context, vom rămâne concentrați asupra priorităților noastre: consolidarea modelului de business pentru o creștere profitabilă și durabilă și mărirea competitivității brandurilor noastre și a serviciilor pentru a servi nevoilor consumatorilor”, a declarat Emmanuel Faber, CEO al companiei.
În ceea ce privește evoluția companiei în al doilea trimestru din 2015, Danone a raportat o creștere organică de 4,5%.
Segmentul de produse lactate proaspete a înregistrat în al doilea trimestru o scădere a vânzărilor de 1,1% și un declin al volumelor de 3,1%. În Europa, segmentul a înregistrat în continuare scăderi, performanța fiind influențată de modificările pe care compania le-a adus la nivel de portofoliu în anumite țări. Spre exemplu, în România Danone a relansat jumătate din portofoliul de iaurturi într-un nou pahar de iaurt, mai atractiv și mai ușor de diferențiat la raft de către consumatori.
Important de menționat la nivelul Europei, ca parte a procesului de eficientizare a businessului, Danone a relocat pe parcursul ultimului an capacitățile de producție din Ungaria în alte fabrici Danone din Europa. Luna aceasta grupul francez a închis permanent toate capacităţile de producţie pe care le mai avea în Ungaria, determinând disponibilizarea a 139 de angajaţi.
Segmentul de apă îmbuteliată și-a menținut ritmul de creștere în al doilea trimestru, vânzările avansând cu 10,2% în termeni comparabili. Și segmentul de produse alimentare pentru copii a avut o performanță bună în primele șase luni ale lui 2015, înregistrând o creștere de 11,1%(+3,8% în valoare și +7,3% în volum).





