Coca-Cola HBC își menține trendul ascendent pe plan local
Coca-Cola HBC România, îmbuteliatorul Coca-Cola și liderul pieței locale de băuturi răcoritoare, a raportat rezultate în creștere pentru primul semestru al acestui an, volumul vânzărilor înregistrând un avans mid-single digit (4-6% n.r.) prin comparație cu primele șase luni din 2021, potrivit raportului financiar publicat de companie.
”Volumele de băuturi carbonatate s-au majorat low-single digit, segmentul de băuturi pentru adulți raportând evoluții peste media categoriei – low single digit pentru băuturile pentru adulți și low-doble digit pentru energizante. Totodată, vedem o revenire pe segmentul de necarbonatate care au raportat un plus de 14-15%, creșterea fiind condusă de categoria de apă”, este precizat în raportul financiar.
Te-ar putea interesa și: Coca-Cola HBC România, investiție de peste 8 mil. euro în fabrica din Ploiești
În raportul financiar nu sunt publicate cifre clare despre evoluția pe plan local, însă regiunea piețelor emergente din care face parte și România, a raportat volume de 794 milioane de unit cases, înregistrând un plus de 20% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce organic vorbim despre un declin de 2,6%. În ceea ce privește vânzările nete, compania a raportat la nivel regional o cifră de afaceri de 2,03 miliarde de euro în primele șase luni ale acestui an, bifând un avans de 35,9% și o creștere organică de 14,2% față de aceeași perioadă a anului trecut.
”Categoria de carbonatate a înregistrat un declin de până în 5%, în timp ce volumele de necarbonatate au înregistrat o scădere ușoară, ambele impactate de contextul și de rezultatele din Rusia și Ucraina. Excluzând evoluția din cele două piețe, volumele s-au majorat high-single digit”, mai este precizat în raportul financiar.
Per total grup, Coca-Cola HBC a înregistrat în primul semestru volume de 1,33 miliarde de unit cases, bifând un avans de 4,7% în termeni organici, în timp ce la nivelul cifrei de afaceri creșterea a fost de 19,4%, până la valoarea de 4,20 de miliarde de euro.





