Ce soluții are Asociația Română pentru Ambalaje la blocajul din sistemul de reciclare

Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu (ARAM) a transmis punctul său de vedere legat de ieșirea din blocajul reciclării, o problemă care afectează grav producătorii de bunuri ambalate, și în special industria FMCG. Ce soluții are Asociația Română pentru Ambalaje la blocajul din sistemul de reciclare

“Ne confruntăm cu o situație fără precedent de blocaj al sistemului de reciclare a ambalajelor. Asociația noastră consideră că trebuie început cât mai curând procesul de regândire a sistemului”, a atras atenția Robert Uzună, președintele ARAM și Corporate Affairs Director la Ursus Breweries.

Concret, în opinia ARAM, sistemul actual de transfer de responsabilitate (privind reciclarea ambalajelor puse pe piață) ar trebui regândit pornind de la următoarele principii:

  • Separarea gestionării de către OTR (organizații de transfer de responsabilitate) a fluxurilor de deşeuri de ambalaje din circuitele comerciale şi industriale şi cele colectate prin achiziţie de la persoane fizice, de cele colectate prin serviciile de salubritate
  • Asigurarea transparenței vânzării materialelor cu valoare de piaţă din deşeurile municipale de către autoritatea publică locală
  • Participarea OTR, în parteneriat cu municipalitatea, la reciclarea deşeurilor sau valorificarea acestora - în cazul în care nu sunt reciclabile
  • Veniturile obţinute de autorităţile publice din vânzarea materialelor reciclabile ar trebui folosite numai pentru finanţarea serviciului de gestionare a deşeurilor municipale
  • Producătorul, prin OTR, ar trebui să acopere costurile de gestionare a ambalajelor, astfel încât cetăţeanul să plătească cât mai puţin dacă participă la sistemele de colectare selectivă.
  • Producătorii, prin OTR-uri, ar trebui să finanţeze doar cantităţile de deşeuri de ambalaje care ajung la valorificatori
  • Generatorul de deşeuri de ambalaje din circuitele comerciale şi industriale este responsabil pentru reciclarea deşeurilor de ambalaje generate sau pentru valorificarea acestora (în cazul în care nu sunt reciclabile), şi această responsabilitate se poate realiza prin colaborarea cu OTR
  • Achiziţia de la populaţie trebuie să fie o activitate autorizată şi de către autoritatea publică locală
  • Colectorul care face achiziţii de la populaţie trebuie să fie în parteneriat cu OTR sau să raporteze primăriei cantităţile achiziţionate care sunt distribuite de primărie către OTR în schimbul unor sume care ar trebui alocate pentru campanii de educare a consumatorului
  • Existența unui parteneriat între autoritatea publică locală şi OTR-uri pentru stabilirea condiţiilor şi a nivelului de calitate pentru colectarea/sortarea deşeurilor de ambalaje
  • Acordarea dreptului OTR-urilor de a fi comercianți sau brokeri de deşeuri de ambalaje

ARAM a organizat pe 8 aprilie, la București, un seminar internațional pe tema implementării Pachetului Economiei Circulare care include un set de propuneri legislative menit să ajute mediul de afaceri, dar și consumatorii în tranziția către o economie circulară, bazată pe utilizarea rațională a resurselor.


Citește și

Primele răspunsuri la blocajul din sectorul reciclării ambalajelor

Blocajul reciclării deșeurilor din ambalaje e departe de soluționare


La începutul lunii aprilie, ANAF a blocat conturile OTR-urilor amendate în 2015 de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pentru neregulile găsite în raportările privind volumele reciclate. Astfel, producătorii de bunuri ambalate nu mai au cui să transfere responsabilitatea reciclării ambalajelor și, mai mult, ei trebuie să plătească penalizări pentru neîndeplinirea targetului de reciclare în 2015.

Datele preliminare prezentate public de către unele OTR-uri arată că rezultatele pentru anul 2015 se situează sub 50%, adică sub targetul minim de reciclare impus României de Uniunea Europeană, de 60%.

 

ținte reciclare 2025 pentru România potrivit reglementărilor UE
Obiectivele de reciclare a deșeurilor de ambalaje, crescute din 2025
1 ianuarie 2025 este data de la care ținta de valorificare globală a deșeurilor de ambalaje va crește de la 65% la 70%, iar cea de reciclare de...
Sorin Dincea Secretar General ARAM
Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu are un nou Secretar General
Asociația Română pentru Ambalaje și Mediu (ARAM), organizație ce reprezintă din 2001 producătorii și importatorii de ambalaje și bunuri...
Alina Genes, CEO GreenTech
Alina Genes, CEO GreenTech: România are oportunitatea să se distingă prin promovarea reciclării locale
PET-ul rămâne unul dintre cele mai colectate și reciclate tipuri de plastic, ceea ce indică și un potențial de creștere în eficiența...
sticle reciclare Sistem Garantie Returnare
38.000 de tone de ambalaje de sticlă, colectate prin intermediul SGR în primele 7 luni
În primele șapte luni de funcționare a Sistemului Garanție - Returnare, 38.000 de tone de ambalaje de sticlă au fost colectate prin intermediul...