Ce modificări importante au adus parlamentarii „Legii etichetării laptelui”

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 88/2016 privind stabilirea de măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum și a produselor lactate, pentru a se evita declanșarea unei noi proceduri de infringement din partea Comisiei Europene.Ce modificări importante au adus parlamentarii „Legii etichetării laptelui”

Una dintre principalele modificări ale proiectului de lege este abrogarea articolului care îi obligă pe producători să treacă pe etichete procentul de lapte praf conținut de produsele comercializate.

„Afișarea procentului de lapte praf s-a scos pentru că nu există în prezent o metodă de măsurare a conținutului de lapte praf. De acum se vor trece ingredientele, iar cel care are ponderea cea mai mare din conținutul produsului va fi trecut primul pe etichetă”, declară Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL). Acesta a mai adăugat faptul că schimbarea etichetelor va atrage după sine și schimbarea ambalajelor, ceea ce va crea „costuri suplimentare imense pentru producători”. 

De asemenea, prin modificarea adoptată de Camera Deputaţilor, „producerea, expunerea spre vânzarea şi/sau vânzarea de lapte de consum cunoscând că este obţinut din înlocuitori de lapte se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei, fără ca producătorilor sau comercianţilor să le fie retrasă timp de 6 luni autorizaţia de funcţionare”, așa cum prevede legea în vigoare.

O altă modificare importantă adusă de noul poiect de lege are legătură cu mențiunea „Produs natural”, care va reveni doar celor care folosesc în proporţie de 100% ca materie primă laptele provenit de la vaci, bivoliţe, oi şi capre și componente naturale provenite strict din lapte, fără a avea în compoziţie produse de origine vegetală sau animală alta decât laptele.
Totodată, pe eticheta laptelui şi a produselor lactate va trebui să fie specificată ţara de origine sau locul de provenienţă a laptelui cu ponderea cea mai mare şi numele operatorului economic procesator al laptelui.

În ceea ce privește  înscrierea pe eticheta produsului finit a menţiunii "Produs românesc", aceasta va reveni doar celor care folosesc în proporţie de 100% ca materie primă laptele provenit de la producători şi procesatori, lapte de origine românească, atestat pe baza documentelor de trasabilitate, potrivit proiectului de lege votat de Camera Deputaților și care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018.

ReTech & Digital - Conference & Expo, eveniment Progresiv, solutii si inovatii IT, digitale si automatizare din retail & FMCG, editia cu numarul 2, Unleash the Power of Digital, data evenimentului 12 septembrie, la Ramada Bucharest
ReTech & Digital revine cu o nouă ediție, pe 12 septembrie
ReTech & Digital - Conference & Expo, evenimentul Progresiv dedicat integral tehnologiilor, soluțiilor IT și inovațiilor digitale din...
Prioritatea Rottaprint, reducerea impactului asupra mediului și susținerea clienților în găsirea soluțiilor sustenabile potrivite
Prioritatea Rottaprint, reducerea impactului asupra mediului și susținerea clienților în găsirea soluțiilor sustenabile potrivite
În urma unor investiții de circa două milioane de euro realizate în 2023, din care aproximativ 75% au mers către achiziționarea de echipamente,...
O luptă pentru readucerea volumelor pe trend pozitiv în piața laptelui
O luptă pentru readucerea volumelor pe trend pozitiv în piața laptelui
2023 a venit cu o premieră în industria lactatelor, categoria lapte fiind beneficiarul principal. În luna mai a fost parafat acordul voluntar...
Piața de retail și FMCG, față în față cu noul consumator
Piața de retail și FMCG, față în față cu noul consumator
Într-un mediu aflat în continuă schimbare, o strategie de business concentrată în jurul consumatorilor și a comportamentului acestora poate...
Proiect. Reguli noi pentru producătorii de lactate
Proiect. Reguli noi pentru producătorii de lactate
Un proiect de lege care are deja aprobarea Senatului României rescrie modul în care firmele pot comercializa laptele și produsele lactate, cât...
Klaus Iohannis a promulgat noua lege de etichetare a laptelui
Klaus Iohannis a promulgat noua lege de etichetare a laptelui
Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri, 21 iulie, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 88/2016 privind stabilirea...