Brandul Heineken, creștere de două cifre a volumelor în România, în S1

Brandul de bere Heineken, deținut de producătorul olandez cu același nume, a raportat un avans al volumelor de peste 10% (double digit growth n.r.) în România, pentru primul semestru al acestui an. Brandul Heineken, creștere de două cifre a volumelor în România, în S1

Alături de România, creșteri de două cifre pentru brandul Heineken au raportat și Brazilia, Africa de Sud, Rusia, Marea Britanie, Nigeria, Mexic, Polonia și Germania.

La nivelul întregului grup, brandul Heineken a crescut cu 7,5% în volum în primele șase luni ale acestui an prin comparație cu aceeași perioadă a anului precedent. „Creșteri s-au înregistrat la nivelul tuturor regiunilor, însă Africa, Europa de Est și Statele Unite au contribuit semnificativ la această performanță”, a declarat Jean-François van Boxmeer, CEO al Heineken, în comunicatul care anunţă rezultatele companiei după primul semestru.

În ceea ce privește performanța companiei, Heineken și-a majorat veniturile cu 5,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 10,77 miliarde euro, în timp ce profitul net a crescut cu 9,1%, ajungând la 950 de milioane de euro.

Heineken România este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală a berii, cu o cifră de afaceri de 1,16 miliarde de lei în 2017, în scădere cu 4% față de anul anterior și un profit de 129 de milioane de lei, marcând un declin de 25% față de 2016.

 

Heineken UEFA Champions League, prima campanie de retail media de pe piața berii din România. Vezi mai multe pe revistaprogresiv.ro
Heineken UEFA Champions League, prima campanie de retail media de pe piața berii din România
Campania Heineken UEFA Champions League din acest an a fost prima campanie de retail media din industria berii din România, desfășurată în una...
Heineken investește peste 270 mil. euro în Brazilia, cu focus pe produsele premium
Heineken investește peste 270 mil. euro în Brazilia, cu focus pe produsele premium
Heineken, al doilea mare producător de bere la nivel mondial, a anunțat că va investi 273 de milioane de euro în Brazilia ca parte a strategiei...
HEINEKEN România obține anularea unor obligații fiscale de 7,2 mil. euro. Detalii pe revistaprogresiv.ro
HEINEKEN și-a majorat veniturile nete în Europa cu 13,5% în T1
Veniturile nete ale producătorului de bere HEINEKEN au crescut cu 13,5% în primul trimestru al acestui an pentru zona Europei, în timp ce...
Afacerile HEINEKEN, revenire peste nivelul din 2019
Afacerile HEINEKEN, revenire peste nivelul din 2019
Relaxarea completă a măsurilor de siguranță a dus la revenirea consumului de bere în afara caselor, lucru care a impulsionat vânzările...
HEINEKEN, profit în creștere cu 7,4% în ciuda dificultăților de pe piețele din Europa și America. Pentru detalii, accesați revistaprogresiv.ro
HEINEKEN, creștere a profitului de peste 300% în primul semestru
HEINEKEN, unul dintre cei mai importanți producători de bere la nivel mondial, a raportat câștiguri peste estimări pentru primul semestru al...
Brandul Heineken, creștere de două cifre a volumelor în România, în S1
Brandul Heineken, creștere de două cifre a volumelor în România, în S1
Brandul de bere Heineken, deținut de producătorul olandez cu același nume, a raportat un avans al volumelor de peste 10% (double digit growth...