Angst intră în restructurare la cererea creditorilor

Problemele cu creditorii aduc procesatorul de carne Angst în fața insolvenței. Tribunalului Ilfov a admis cererile creditorilor Abatorul Periș și Primo Mix Food și a deschis procedura generală de insolvență împotriva debitoarei Angst Ro SRL. Decizia a fost pronunțată la finalul lunii martie, iar Angst a avut zece zile la dispoziție să depună actele și informațiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Angst intră în restructurare la cererea creditorilor

„În ultima perioadă nu puteam acoperi cererea pentru că aveam probleme cu achiziția de materie primă. La noi, cererea era mai mare decât oferta. Într-adevăr, piața este proastă, dar la noi nu a fost o problemă de lipsă de vânzare. Voi face un plan de restructurare, am două luni la dispoziție să o fac. Am un plan de reorganizare, nu opresc producția. E doar un moment mai prost, după 31 de ani de activitate”, a declarat Sorin Minea, principalul acționar Angst, pentru Europa Liberă.

Instanța a desemnat un administrator judiciar provizoriu. Este vorba despre practicianul în insolvență Silvan Găvenea, Adriana Doiciu și Asociații SPRL care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, cu o remunerație de 3.000 lei/lună, bani plătiți din conturile Angst. 

Instanța a fixat următoarele termene limită:

  • termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor asupra averii debitorului 13.05.2024;
  • termenul de verificare a creanțelor, de întocmire și publicare în BPI a tabelului preliminar de creanțe – 03.06.2024;
  • termenul de definitivare a tabelului creanțelor – 28.06.2024;
  • data primei ședințe a adunării generale a creditorilor – 10.06.2024.

„În termen de 60 de zile de la data pronunțării instanței, administratorul judiciar trebuie să efectueze  inventarierea bunurilor debitoarei, să întocmească și să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, și, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceeași lege”, se arată în decizia publicată de Tribunalul Ilfov.

În anul 2022, ultimul an pentru care există date publice referitoare la evoluția businessului Angst, compania a înregistrat o cifră netă de afaceri de 60,4 milioane lei față de 74,9 milioane lei cât a fost în 2021. În 2022 s-au adâncit și pierderile companiei. Datele publicate de Ministerul Finanțelor indică pierderi de 6,3 milioane lei în 2022 față de 980 de mii de lei în 2021.

Topul marilor rețele de retail: 2023, un an cu rezultate afectate de inflație
Topul marilor rețele de retail: 2023, un an cu rezultate afectate de inflație
Cu un plus de peste 12 miliarde de lei în cont la finalul lui 2023, marile lanțuri de retail active pe piața locală au reușit să bifeze o...
CITR: București, Bihor și Cluj, județele care au înregistrat cele mai multe insolvențe în 2023
CITR: București, Bihor și Cluj, județele care au înregistrat cele mai multe insolvențe în 2023
Numărul companiilor care au apelat la procedurile de insolvență în 2023 a rămas la același nivel din anul anterior, adică la 6.650....

 

Incertitudinea economică duce la restructurarea businessurilor în 2024
Incertitudinea economică duce la restructurarea businessurilor în 2024
Mare parte dintre firmele din România, de la microîntreprinderi la marile companii, vor trece, anul viitor, printr-un amplu proces de restructurare...
Prodlacta evită intrarea în insolvență. Creditorul a formulat cerere de renunțare la judecată
Prodlacta evită intrarea în insolvență. Creditorul a formulat cerere de renunțare la judecată
UPDATE: Prodlacta nu a cerut deschiderea procedurii de insolvență. Potrivit unei comunicări oficiale a Prodlacta, cererea de intrare în...
Numărul firmelor dizolvate, la cel mai ridicat nivel de la criza din 2008. Lanțurile comerciale atârnă de un fir de ață
Numărul firmelor dizolvate, la cel mai ridicat nivel de la criza din 2008. Lanțurile comerciale atârnă de un fir de ață
Numărul firmelor dizolvate a atins, în prima jumătate a anului, un nivel record al ultimilor 15 ani, de 19.442 de afaceri, arată o analiză...
Angst reintră pe piața de retail cu un magazin specializat
Angst reintră pe piața de retail cu un magazin specializat
Angst deschide un nou magazin în București, amplasat pe Bulevardul Lacul Tei, dedicat consumatorilor care au puțin timp să gătească acasă....