Afacerile Agricola, avans de 12% în primul semestru
Grupul de firme Agricola a înregistrat în primele șase luni ale lui 2016 o cifră de afaceri de 345,46 milioane de lei, în creștere cu 12,7% față de primul semestru din 2015. Accelerarea ritmului de creștere se datorează creșterilor generate de vânzările companiilor din grup care realizează și comercializează produse sub brandul Agricola, excepție fiind Avicola Lumina Constanța și Agricola Magazine, care au înregistrat în primele șase luni un declin de 11% al vânzărilor. 
Astfel, Agricola Internaţional SA, cea mai importantă companie a Grupului Agricola, în care sunt integrate lanțul de producție al cărnii de pasăre şi operatorul logistic, a înregistrat în intervalul ianuarie-iunie o cifră de afaceri mai mare cu 17,6% față de cea realizată anul trecut, ajungând în prezent la circa 201,833 mil. lei.
„Cifra de afaceri a crescut datorită vânzărilor de carne de pui în creștere cu aproape 15% în volum (21.248 tone), comparativ cu perioada similară din 2015, în contextul menținerii unui preţ mediu al pieţei la carnea de pasăre mai mic decât cel de anul trecut, atât în piața internă, cât și pe piața europeană, influențat de politicile regionale europene. Agricola și-a asumat în continuare un program de creștere, care vizează depășirea a 40.000 tone carne de pui comercializate și creșterea cantităților de produse diferențiatoare vândute (Puiul Fericit și Puiul Fermierului, în special). Începând cu septembrie 2016, vom crește din nou producția de Pui Fericit”, a precizat Grigore Horoi, președintele Agricola Bacău.
Cum au performat și celelalte divizii:
- Cifra de afaceri a companiei Salbac, cea sub care se comercializează mezeluri, a crescut în primele șase luni cu 26%, ajungând la 59,703 mil. lei (față de 47,439 mil lei în 2015), în condițiile în care vânzările la categoria salamuri crud-uscate realizate au înregistrat cea mai mare creștere: 31% creștere în valoare, respectiv 29% în volum. În același timp, grupa salamurilor fiert-afumate înregistrează o creștere a volumelor de 22%, respectiv o creștere valorică de aproape 18%.
- Categoria semipreparate şi produse de tip ready-meal, obţinute la fabrica Europrod, a înregistrat în primele 6 luni o creştere a cifrei de afaceri de 29% (18,222 mil. lei, față de 14,044 mil lei în S1 2015). Vânzările acestor produse au înregistrat o creștere în volum de17%, susținută de exporturi în țările UE.








