FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Delhaize vinde toate magazinele din Belgia

Delhaize vinde toate magazinele din Belgia

Retailerul Delhaize, parte a grupului Ahold Delhaize, a anunțat că intenționează să vândă toate supermarketurile pe care le deține în Belgia către francizați independenți, urmărind astfel să devină mai profitabil pe segmentul hypermarketurilor, scrie Retaildetail.eu.

Decizia de a vinde toate cele 128 de supermarketuri pe care le deține în Belgia face parte din strategia de reducere a costurilor operaționale și de asigurare a unui business mai flexibil. Acest anunț va afecta salariile și locurile de muncă a celor 15.000 de angajați vizați. Compania a negat însă faptul că vor exista concedieri, subliniind că întreaga forță de muncă din aceste magazine vor face tranziția spre noii operatori independenți.

Citiți și: Mircea Moga, Mega Image: „Clienții vor fi mult mai atenți la plus valoarea produselor pe care le achiziționează”

”Vedem o schimbare la nivelul comportamentului de consum, există o cerere mai mare pentru flexibilitate și trebuie să recunoaștem faptul că, în această piață de retail competitivă, profitabilitatea și cota noastră de piață sunt afectate pe măsură ce retailerii independenți câștigă teren”, a precizat un purtător de cuvânt al Delhaize.

Toate supermarketurile vizate de tranzacție vor continua să funcționeze sub brandul Delhaize.

Ahold Delhaize, proprietarul rețelei Mega Image, a încheiat al doilea trimestru al anului trecut cu o cifră de afaceri de 7,86 miliarde de euro la nivelul Europei, marcând o creștere de 4,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea vine după un prim trimestru încheiat cu un minus de 3,1%. La rate de schimb constante, vânările nete au crescut cu 4,2%, susținute de un avans al vânzărilor comparabile de 1,8% în Benelux și de o revenire în regiunea Europei Centrale și de Sud-Est, este precizat în raportul financiar. 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content