Cooperativa Țara Mea ajută producătorii români să își vândă produsele în supermarketuri

Pandemia de Covid-19 a făcut ca cererea pentru produsele românești să crească notabil, însă piața de desfacere a acestora reprezintă în continuare o problemă chiar și pentru legumicultorii cu experiență. În acest sens, Cooperativa Țara Mea a creat două programe destinate tuturor legumicultorilor care își doresc să devină membri și să uite de problema comercializării. Cooperativa Țara Mea ajută producătorii români să își vândă produsele în supermarketuri

Programul „Împreună suntem responsabili” și programul „Preț fix” reprezintă promisiunea Cooperativei pentru normalitate și pentru o dezvoltare armonioasă a producătorilor de legume. Ambele proiecte constau în asigurarea unui circuit corect al lanțului producție- desfacere, unde Cooperativa va facilita desfacerea legumelor românești în marile lanţuri de magazine, precum și asigurarea procesării produselor de calitatea a doua la cele mai mari fabrici de conserve și procesatori din România.

Programul „Împreună suntem responsabili” îi face pe fermieri parteneri stabili și asumați în lanțul de producție. Cooperativa pune la dispoziție ambalaje și centre de sortare, iar fermierul personal sortează legumele, asumându-și responsabilitatea asupra calității lor. În același timp, Cooperativa se asigură că marfa românească ajunge în magazine la un preț corect, fără intermediere.

În programul „Preț fix” intră, în general, membri mai vechi ai Cooperativei care au experiența pieței. Statistic vorbind, legumele românești intră în piață la început de sezon cu preț mare, piața face importuri ca să stabilizeze prețul și, peste nici două săptămâni, fermierii încep să vândă în pierdere, respectiv să arunce legumele. Răspunsul la această dilemă este ordinea și responsabilitatea. Cooperativa își propunem o sumă pe întreg sezonul care să acopere cheltuielile și profitul micului fermier și, în acest fel, câștigă întreg lanțul și în special consumatorul.

Principalele probleme cu care se confruntă producătorii de legume

Echipa Țara Mea a demarat cele două proiecte și le-a făcut o vizită fermierilor din bazinele legumicole Izbiceni, Rotunda, Tia Mare, Matca și Cilieni pentru a dezbate problemele cu care se confruntă și pentru a pune bazele unei colaborări pe termen lung.

„Cea mai mare problemă a noastră este desfacerea. Vrem să facem ceva astfel încât să ne vindem produsele. Noi știm să producem, nu să vindem”, declară un fermier din Tia Mare.

„Un singur lucru este important acum, și anume fermierul să facă ce știe mai bine: să producă. Este momentul să creăm un front comun în care fiecare să își aducă un aport la a schimba noțiunea de producție locală, pentru binele comun. Ne dorim să colaborăm permanent cu fermierii pentru a le oferi sprijin personalizat în funcție de nevoile fiecăruia, de aceea am venit în întâmpinarea lor cu acest proiect.  Producătorul trebuie să își asume seriozitatea atât pentru calitatea mărfii, cât și în privința cantităților livrate la timp, iar Cooperativa să asigure desfacerea, prețul corect pentru fermier, tratarea fermierilor cu respect și seriozitate”, a declarat Florin Burculescu, Președintele Cooperativei Țara Mea.

Cooperativa Ţara Mea este cea mai mare Cooperativă agricolă din România și are peste 5.000 de fermieri membri, cu activităţi care pornesc de la cultivarea legumelor, procesarea lactatelor şi până la producţia de carne de porc şi pasăre, produse finite şi băcănie. Înscrierile în Cooperativă rămân deschise pentru producătorii care își doresc să îşi dezvolte producţia la standarde cât mai înalte și să fie sprijiniți în procesul de desfacere.

Produsele „made in Romania”, o carte câștigătoare pentru Carrefour România
Produsele „made in Romania”, o carte câștigătoare pentru Carrefour România
Orientarea consumatorilor către produsele locale este un trend de necontestat pe piața locală, iar Carrefour România se numără printre...
Cooperativa Țara Mea dublează numărul fermierilor membri și livrează mai multe legume românești către marii retaileri
Cooperativa Țara Mea dublează numărul fermierilor membri și livrează mai multe legume românești către marii retaileri
La aproape un an de la lansarea programului pentru legume românești, Cooperativa Țara Mea înregistrează aproape 5.000 de fermieri membri și o...
Cooperativa Țara Mea a bătut palma cu eMAG pentru vânzarea produselor românești prin intermediul Freshful
Cooperativa Țara Mea a bătut palma cu eMAG pentru vânzarea produselor românești prin intermediul Freshful
Cooperativa Țara Mea a încheiat un nou parteneriat pentru vânzarea online a produselor disponibile sub brandul „Țara mea”. Astfel,...
Parteneriat între cora și Cooperativa Țara Mea pentru produse 100% românești
Parteneriat între cora și Cooperativa Țara Mea pentru produse 100% românești
cora România și Cooperativa Țara Mea au semnat un acord prin care produsele 100% românești marca Țara Mea vor fi disponibile pe rafturile...