Bonapp.eco a ridicat o finanțare de 600.000 de euro și vizează să ajungă la venituri de 1 milion de euro în 2024
Bonapp.eco, start-upul românesc care comercializează la preț redus alimente care se apropie de data de expirare, estimează să ajungă la venituri de un milion de euro în 2024, după ce a încheiat o rundă de finanțare pre-seed de 600.000 de euro. Investiția a fost realizată de către business angels și prin intermediul SeedBlink, platforma de coinvestiții pentru start-upurile europene din domeniul tehnologiei.
Compania a fost lansată în noiembrie 2021 de către antreprenorul în serie Grégoire Vigroux, Diego Roy de Lachaise, fost consultant în tehnologie în cadrul KPMG, și Luka Zivkovic, antreprenor în food tech. Fondatorii companiei estimează că vor ajunge la profitabilitate în ultimul trimestru al acestui an și la venituri de un milion în 2024 datorită acestei runde.
În ianuarie 2022, la două luni de la lansare, compania a obținut o investiție de pre-seed de 800.000 euro de la compania de beneficii salariale Up, precum și de la fondurile de investiții Roca X, Early Game Ventures și Impact Ventures.
Finanțarea de 600.000 de euro obținută recent reprezintă o extindere a acelei runde, permițând bonapp.eco să își asigure lichiditățile pentru o perioadă mai lungă, să accelereze creșterea și să ajungă la profitabilitate mai repede decât estimările inițiale.
bonapp.eco, extindere în Iași, Timișoara și Brașov în următoarele 12 luni
Bonapp.eco are prezență în București și Cluj-Napoca, dar fondatorii plănuiesc ca în următoarele 12 luni să extindă compania și în alte orașe din România, printre care Iași, Timișoara și Brașov.
Aplicația mobilă bonapp.eco abordează problemele legate de risipa alimentară și creșterea inflației, punând în legătură utilizatorii cu parteneri precum magazine alimentare, benzinării, brutării, cafenele, restaurante și hoteluri. Prin intermediul aplicației, utilizatorii pot achiziționa alimente care se apropie de data de expirare, cu o reducere de la 50% la 80%.
Peste 750 de parteneri s-au alăturat rețelei bonapp.eco din București și Cluj-Napoca, printre care Starbucks, Penny și Cora. Printre cei mai recenți parteneri se numără Ana Pan, Berezka, Domino's Pizza, La Doi Pasi, Pain Plaisir, Noodle Pack și Secom.
De la lansare, aplicația bonapp.eco a fost descărcată de peste 100.000 de ori și a generat venituri de 40.000 de euro în luna martie, în creștere cu peste 50% față de februarie.
"Crowdfunding-ul a fost întotdeauna parte din planurile noastre. La bază, suntem un start-up orientat către comunitate și condus de valori precum deschidere și incluziune. Datorită acestei campanii pe SeedBlink susținută de business angels, oamenii care ne-au susținut din prima zi tocmai au devenit acționarii noștri! Împreună cu acești investitori noi, vom continua fără încetare să ne îndeplinim misiunea: transformarea provocărilor de mediu, economice și sociale cauzate de risipa de alimente într-o oportunitate durabilă în beneficiul tuturor. Pe măsură ce inflația continuă să fie la un nivel ridicat, iar emisiile de CO2 continuă să distrugă mediul înconjurător, soluția noastră este, mai mult ca niciodată, un câștig pentru consumatori. Un câștig pentru retaileri. Și un câștig pentru planetă!", a declarat Grégoire Vigroux, Cofondator al bonapp.eco.
“Bonapp.eco este un startup românesc de food tech ce dezvoltă un mecanism eficient de distribuire a alimentelor în exces și combaterii risipei. Ridicarea unei runde de succes pe SeedBlink este o nouă dovadă de validare a modelului de business și a echipei, compania primind acum capitalul necesar, dar și o cohortă de suporteri dornici să se implice pentru a-i ajuta să își extindă afacerea. Este încurajator să vezi fondatori care se implică atât de activ, și un răspuns peste așteptări din partea investitorilor”, a afirmat Andrei Dudoiu, Fondator și Managing Partner SeedBlink.
Bonapp.eco este un startup românesc care combate risipa alimentară. Aplicația companiei, disponibilă pe iOS și Android, îi conectează pe utilizatori cu comercianții locali de produse alimentare precum magazine, restaurante, benzinării, brutării, cafenele și hoteluri. Prin intermediul aplicației, utilizatorii pot achiziționa alimente care se apropie de data de expirare, cu o reducere de până la 80%.
Printre cei 750 de parteneri care s-au alăturat rețelei bonapp.eco pentru a combate risipa alimentară în București și Cluj-Napoca se numără Accor, Ana Pan, Berezka, Caramel, Cora, Domino’s Pizza, La Doi Pasi, Pain Plaisir, Penny Romania, Noodle Pack și Starbucks, mai mulți parteneri urmând să fie anunțați în perioada următoare. Mai multe informații sunt disponibile pe www.bonapp.eco.
SeedBlink este o platformă de investiții de risc specializată în tehnologie, care permite investitorilor individuali să finanțeze start-upuri și scale-upuri europene de top, alături de investitori instituționali consacrați. Misiunea SeedBlink este de a construi o infrastructură de investiții eficientă în care jucatori diferiți să colaboreze pentru a finanța companii tehnologice europene inovatoare.