Amenzi de 4 milioane de lei pentru nerespectarea marjelor de adaos comercial

În urma controalelor efectuate în București, inspectorii antifraudă au sancționat un operator economic, care activează în domeniul distribuției de legume fructe, cu o amendă în valoare totală de două milioane de lei, pentru depășirea în mod repetat a cotei de adaos comercial prevăzută de ordonanța nr. 67/2023. Acest operator economic este furnizor pentru marile lanțuri de magazine și majoritatea hipermarketurilor, potrivit anunțului făcut de ANAF.Amenzi de 4 milioane de lei pentru nerespectarea marjelor de adaos comercial

De asemenea, un alt distribuitor din București a fost amendat cu două milioane de lei pentru nerespectarea cotei de maximum 5% față de prețul de achiziție al unor produse alimentare, cum ar fi fasole uscată, ulei etc.

„Când Guvernul României a decis plafonarea marjelor de adaos comercial la alimentele esențiale, am spus că este important ca efectele măsurii să apară pe tot lanțul, de la procesator până la vânzătorul final și distribuitor. Tocmai de aceea am cerut atenție maximă, pentru a asigura echitatea și corectitudinea în mediul economic. Reamintesc că măsura are ca obiectiv final ieftinirea prețului la produsele alimentare printr-o plafonare a marjelor de adaos comercial, la nivel de procesator cu 20%, la nivel de distribuitor cu 5% și la nivel de vânzător final cu 20%. Țin să subliniez însă că aceste reduceri de prețuri funcționează pe termen scurt. Pe termen lung este nevoie de creșterea producției interne, pentru a determina cu adevărat o scădere a prețurilor. Continuăm să găsim soluții și să investim în industria alimentară, pentru ca noi să procesăm ceea ce producem”, declară Marcel Boloș, Ministrul Finanțelor Publice. 


Citește și Ce (mai) contează pentru consumatorul de azi


La începutul acestei luni, inspectorii antifraudă au amendat un mare retailer din domeniul comerțului de bunuri cu ridicata și cu amănuntul care nu respecta cota de adaos maximă de 20%, existând situații în care a rezultat un adaos de peste 42%. Verificările au fost efectuate pentru produse achiziționate în perioada 01 august - 29 august 2023, respectiv din data de 12 septembrie 2023, iar operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă de 1.000.000 lei.

Inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF) continuă verificările privind modalitatea de aplicare a prevederilor OUG nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare și aplică sancțiuni în cazul în care constată abateri de la aceasta.

Coca-Cola, zahărul, bananele, făina și uleiul, cele mai căutate produse pe Monitorul Prețurilor
Monitorul Prețurilor, actualizat cu o secțiune dedicată produselor cu adaosuri plafonate
Consiliul Concurenței a actualizat platforma online Monitorul Prețurilor, oferind utilizatorilor o secțiune dedicată produselor cu adaos...
plafonare_adaos_comercial_la_produsele_romanesti
Retailerii fac front comun în fața deciziei de plafonare a adaosului comercial pentru produsele românești
Jucătorii din piața locală de retail fac front comun în fața deciziei de plafonare a adaosului comercial la toate produsele românești și cer...
Plafonarea adaosurilor comerciale, menținută până la începutul lunii aprilie
Plafonarea adaosurilor comerciale, menținută până la începutul lunii aprilie
Guvernul a aprobat modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter...
Guvernul limitează adaosul comercial și pentru alimente importate
Guvernul limitează adaosul comercial și pentru alimente importate
Limitarea adaosului comercial pentru alimente a fost prelungită cu încă trei luni de către Guvernul României care a extins totodată și lista...
Plafonarea adaosului comercial, prelungită până în ianuarie 2024. Lista produselor va fi extinsă
Plafonarea adaosului comercial, prelungită până în ianuarie 2024. Lista produselor va fi extinsă
Guvernul României extinde cu trei luni perioada în care se aplică plafonarea adaosului comercial, până la finalul lunii ianuarie 2024. Potrivit...
Amenzi de până la 2 mil. lei pentru comercianții, distribuitorii sau procesatorii care nu reduc adaosurile comerciale
Amenzi de până la 2 mil. lei pentru comercianții, distribuitorii sau procesatorii care nu reduc adaosurile comerciale
Guvernul a adoptat ordonanța de urgență prin care se limitează adaosurile comerciale practicate în procesarea și comercializarea unor produse...