FacebookLinkedinYoutubeTwitter

Acasă > Știri > Amazon va intra în Irlanda cu un magazin online propriu

Amazon va intra în Irlanda cu un magazin online propriu

Amazon a anunțat că intenționează să lanseze anul viitor un magazin online dedicat Irlandei – Amazon.ie – pentru o experiență de cumpărături îmbunătățită, scrie esmmagazine.com.

Magazinul online irlandez va facilita ”o experiență locală de shopping”, consumatorii având access la peste 100 de milioane de produse, inclusiv mai multe articole aparținând producătorilor irlandezi. ”Lansarea Amazon.ie este programată pentru 2025 și va aduce o selecție vastă de produse cu livrare rapidă pentru consumatorii irlandezi, precum și oportunitatea pentru businessurile locale de dimensiuni mici și medii de a ajunge la audiențe mai mari”, a spus John Boumphrey, Director General Amazon Irlanda și Marea Britanie.

Lansarea magazinului online vine după inaugurarea, în urmă cu doi ani, a unui centru de fulfilment în Dublin, prin care au fost create 500 de locuri de muncă. În prezent, peste 1000 de afaceri mici și mijlocii din Irlanda își vând produsele pe Amazon, generând vânzări de peste 150 de milioane de dolari la nivelul lui 2022.

Citiți și: Tendințele revoluției comerciale și a plăților electronice în 2024

Amazon a investit peste 20 de miliarde de euro între 2020 și 2022 pentru a susține businessurile europene de dimensiuni mici și medii. Gigantul online Amazon a câștigat anul trecut 581 de euro pe secundă, mai mult decât rivalii chinezi Alibaba și Pinduoduo împreună, arată datele Stocklytics.com. În afara faptului că a înregistrat cele mai mari vânzări din sectorul de ecommerce – 27,78 miliarde de euro – Amazon a adăugat peste 820.82 miliarde de euro la valoarea sa de piață la nivelul anului trecut. Capitalizarea companiei a ajuns la 1,66 trilioane de euro la începutul lunii martie. Prin urmare, Amazon valorează de trei ori mai mult decât următoarele cinci companii de ecommerce din clasament.

 

Știri asemănătoare

Adaugă comentariu nou

Imagine CAPTCHA
Introduceți caracterele din imagine.
Tracking Popular Content