Up România anunţă noi nume pentru produsele sale, în urma rebrandingului

Începând de la 1 noiembrie 2018, întregul portofoliu de produse şi soluţii al Up România, unul dintre principalii jucători de pe piaţa emitenţilor de tichete valorice din România, îşi schimbă denumirile şi înfăţişarea. Astfel, cardurile şi tichetele de masă Chèque Déjeuner devin Up Dejun, iar tichetele Cadhoc devin Up Cadou.
 
Rebrandingul vine în contextul în care, în 2015, compania Chèque Déjeuner a devenit Up în toate ţările unde activează, iar în 2017-2018 a continuat procesul de transformare pe celelalte dimensiuni ale brandului: schimbarea semnăturii şi a denumirii soluţiilor pe care le propune clienţilor din România.  “Anul trecut şi anul acesta am făcut paşi în plus pentru adaptarea mărcii pe plan local, pentru că ne dorim să fim cât mai aproape şi mai pe înţelesul companiilor noastre clienţi şi a tuturor angajaţilor români care folosesc tichetele şi cardurile noastre. Up Dejun, Up Cadou, Up Vacanţă, Up Social şi Up Creşă sunt noile denumiri ale soluţiilor noastre”, a declarat Elena Pap, directorul general Up România. 
 
Up România face parte din Grupul Up și deservește peste 20.000 de clienți și 750.000 de beneficiari. Cu o prezenţă de 16 ani în România, compania oferă diverse instrumente de motivare și soluții financiare pentru creșterea performanței businessului companiilor.
 
Up România anunţă noi nume pentru produsele sale, în urma rebrandingului
Budureasca lansează o colecție de vinuri dedicată Centenarului
Budureasca lansează o colecție de vinuri dedicată Centenarului
Budureasca, producător de top de vinuri premium românești, a ales să celebreze 100 de ani de la Marea Unire din 1918 prin lansarea colecției...
Farmec modernizează și extinde gama Gerovital Tratament Expert
Farmec modernizează și extinde gama Gerovital Tratament Expert
Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, modernizează și extinde gama de produse pentru îngrijirea părului Gerovital Tratament...
 Mondelēz lansează pe piața locală guma de mestecat Halls
Mondelēz lansează pe piața locală guma de mestecat Halls
Mondelēz, una dintre cele mai importante companii în industria de snacking, lansează pe piața din România guma de mestecat Halls. Cu acest nou...
România aderă la cel mai mare program european de nutriție
România aderă la cel mai mare program european de nutriție
Edenred, în parteneriat cu Institutul Național de Sănătate Publică, lansează în România programul FOOD (Fighting Obesity through Offer and...
Casa di Peroni, la a patra ediție
Casa di Peroni, la a patra ediție
Peroni Nastro Azzuro, brand din portofoliul producătorului Ursus Breweries, a inaugurat restaurantul pop-up Casa di Peroni. Anul acesta Casa di...
Angst lansează gama premium Tezaur
Angst lansează gama premium Tezaur
Grupul Angst anunţă lansarea gamei de mezeluri crud-uscate Tezaur, realizate integral în cadrul celei mai vechi fabrici de salam de Sibiu din...